26 mai 2018 | 11:00

Dacă dormi până târziu în weekend ai putea să trăiești mai mult

ACTUALITATE
Dacă dormi până târziu în weekend ai putea să trăiești mai mult

Dacă dormi mai târziu în weekend ai putea să îți reduci riscul de a dezvolta problemele de sănătate asociate cu lipsa de somn și ar putea chiar să te ajute să trăiești mai mult.

Cercetătorii de la Stockholm University din Suedia au efectuat un studiu asupra a peste 38.000 de adulți. Ei au descoperit o rată mai mare de mortalitate în rândul adulților tineri și de vârstă mijlocie care dormeau mai puțin de cinci ore pe noapte. Totuși, în cazul celor care recuperau somnul în timpul weekend-ului, diferența ratei de mortalitate prin comparație cu cei care dormeau suficient părea să dispară. „Presupunerea este că somnul din weekend este un somn de recuperare”, a explicat Torbjörn Åkerstedt pentru The Guardian.

Echipa a mai luat în considerare și factori precum sexul, indicele de masă corporală, activitatea fizică, consumul de alcool și consumul de țigări când a venit vorba de participanți. Oamenii care dormeau mai puțin de cinci ore pe noapte aveau vârste mai mici de 65 de ani și aveau o rată de mortalitate cu 65% mai mare față de cei care dormeau șase sau șapte ore pe noapte. Trebuie menționat că observația a fost făcută după înregistrările morților pe parcursul a 13 ani, dar că obiceiurile de somn ale participanților au fost măsurate o singură dată, la începutul studiului.

Cercetătorii au mai descoperit că persoanele care dormeau mai mult de nouă ore pe noapte au dat dovadă de o rată de mortalitate față de cei care dormeau șase sau șapte ore pe noapte. Explicația cea mai probabilă este că timpul îndelungat petrecut în pat duce la mai multe probleme de sănătate.

Problema este că cercetătorii nu au urmărit evoluția obiceiurilor de somn ale participanților. Mai mult, aceștia din urmă ar putea să nu fie tocmai reprezentativi pentru majoritatea populației, pentru că extrem de puțini participanți erau fumători, din moment ce studiul a fost realizat asupra participanților la un eveniment de caritate pentru bolnavii de cancer.

Alți cercetători au spus că studiul este folositor, dar că este nevoie de mai multe studii pentru a afla dacă somnul din weekend poate să compenseze pentru lipsa de somn din timpul săptămânii.