Coreea de Nord se uită la filme porno pe aceste gadgeturi occidentale
Coreea de Nord e una dintre cele mai închise țări din lume. Internetul există, dar nu e disponibil tuturor cetățenilor. Chiar și așa, evident, pornografia nu e niciodată prea departe.
Am descoperit că Pornhub colectează statistici despre utilizatori și le prezintă lumii în urmă cu trei ani. Mi s-a părut fascinant, pentru că niciodată n-am mai văzut conceptul big data aplicat de un astfel de site. Dincolo de conținutul său, pe care unii îl apreciază, alții îl văd demonic, e fantastic să vezi cum sunt, ca masă, cei care accesează site-ul.
Coreea de Nord nu lipsește. Surprinzător sau nu, cei puțini care au internetul în această țară comunistă au auzit de conținutul „pentru adulți” al Occidentului. Eu am fost mai interesat de ce dispozitive folosesc nord-coreenii decât de conținut.
Primele statistici interesante despre Coreea de Nord pe Pornhub sunt acestea: 11% din utilizatori folosesc o tabletă. Alți 36% accesează printr-un smartphone. Restul, adică 53%, folosesc un PC clasic. La nivel global, lumea a migrat masiv (peste 75% din trafic) către utilizare pe mobil. În Coreea de Nord e de înțeles de ce nu.
Pasul doi e să afli ce sisteme de operare predomină în Coreea de Nord pe baza accesările Pornhub. Astfel, evident, Windows e pe primul loc cu 46% din trafic. iOS e cu 33% pe locul doi, urmat de Android cu 13% și macOS cu 8%. De aici aflăm că cei cu acces la net și telefoane sunt și privilegiați, dar și bogați (dacă nu era de așteptat.
Nu în ultimul rând, oare ce browsere folosesc nord-coreenii? Firesc, există și aici răspunsuri. Ca în toată lumea, Chrome predomină: 32%. Dar dată fiind ponderea mare de dispozitive iOS, Safari e pe același loc cu Chrome. Lista continuă cu Internet Explorer (13%), pentru că fie au Windows XP pe PC, fie, ca noi toți, și ei urăsc Edge. Lista de browsere continuă cu Firefox (12%), cel vechi de pe Android, UC Browser, Opera, Edge și altele.
[readmore]
Chiar dacă legislația din Coreea de Nord interzice materialele pornografice, asta nu înseamnă că nu există o piață neagră pentru așa ceva. Ba chiar există și acces la site-urile populare. Așa putem vedea noi toți că în fața conținutului „pentru adulți” suntem cam la fel.