iPhone modular: o nouă carcasă îți transformă telefonul în super smartphone
Dacă ai visat vreodată la un iPhone modular, o nouă carcasă anunțată de o companie necunoscută îți va trasforma speranța în realitate.
MWC 2018 oferă setul perfect de circumstanțe pentru ca marile companii din industria de mobile să efectueze cele mai importante lansări. Pe lângă Samsung Galaxy S9 și Nokia 8 Sirroco, există și producători mai mici care încearcă să facă valuri cu accesorii pentru mobile. Vibes Modular intră în această categorie.
Start-up-ul american Vibes Modular din zona Bay Area a Californiei vine la înaintare cu o propunere interesantă. Cu o nouă carcasă versatilă, poți deveni utilizator de iPhone modular. Mai mult decât atât, gadgetul este compatibil cu o varietate semnificativă de alte mobile. Compania promite că ar trebui să funcționeze cu până la 30 de terminale existente.
Conceptul din spatele noului produs nu este neapărat revoluționar. Împrumută ideea de la MotoMods, acccesoriile modulare pentru o serie de smartphone-uri Motorola Moto Z și Moto Z Force. Spre deosebire de creațiile Moto însă, Vibes Modular nu a finalizat foarte multe accesorii compatibile cu prima sa carcasă.
Momentan, dacă ți-ai propus să ai un iPhone modular, poți opta pentru o carcasa albă sau neagră împreună cu o boxă stereo suprinzător de puternică. Alternativa este să optezi pentru o baterie suplimentară compatibilă cu aceeași carcasă. În viitorul apropiat, pe lângă cele două accesorii existente, compania speră să aducă pe piață o mini dronă și un pico proiector. Singura problemă este că prețurile pentru astfel de abilități suplimentare nu sunt foarte mici.
Carcasa efectivă Vibes Modular costă 40 de dolari. Boxa rezistentă la apă cu o autonomie de 12 ore și microfon pentru telefoconferințe costă 100 de dolari. Încărcătorul care îți promite trei încărcări adiționale pentru smartphone-ul tău de top ajunge la 200 de dolari. Dacă prețurile practicate nu ți se par exagerate, poți opta pentru o eventuală achiziție folosind site-ul producătorului.