11 feb. 2018 | 19:49

Rușii au minat Bitcoin cu un computer pentru securitate națională

ACTUALITATE
Rușii au minat Bitcoin cu un computer pentru securitate națională

Scăderea extremă a valorii Bitcoin nu a oprit planurile investitorilor – mai ales a unor oameni de știință din Rusia care și-au riscat carierele pentru a mina Bitcoini cu un supercomputer al guvernului.

Oameni de știință de la Centrul Federal Nuclear din Sarov au pus în pericol și secretele nucleare de stat, nu doar carierele lor. Ei au fost arestați de autorități după ce au conectat computerul la internet, pentru a-l folosi în „scopuri personale”, printre care minatul de criptomonede. Supercomputerul nu trebuia să fie conectat la internet, pentru a preveni orice intruziune, potrivit BBC. Când oamenii de știință l-au conectat la internet, departamentul de securitate al centrului nuclear a primit imediat o alarmă de avertizare. Făptașii au fost predați Serviciului Federal de Securitate.

Pentru a mina Bitcoin, oamenii trebuie să verifice anumite tranzacții prin rezolvarea de probleme complexe de matematică. Rezolvarea lor le aduce, drept recompensă, bitcoini.

Supercomputerul din unitatea centrală era ideal pentru această sarcină – capacitatea lui este de un petaflop, echivalentul a 1.000 de trilioane de calcule pe secundă. Folosirea lui în acest scop a fost însă o ambiție extremă, care nu avea cum să se termine bine. Întregul proces necesită multă energie – atât de multă, încât o singură operație de minare Bitcoin poate consuma la fel de mult ca o gospodărie din SUA într-o săptămână întreagă.

Orașul Sarov, unde se afla unitatea nucleară, a fost căminul primei bombe nucleare realizate de ruși în 1949. A fost șters de pe hartă între timp. Acum, orașul este înconjurat de sârmă ghimpată, iar accesul este restricționat de un gard de sârmă ghimpată – ceea ce ne amintește de un alt oraș asemănător, tot din Rusia, despre care am vorbit aici. De asemenea, găzduiește o mănăstire ortodoxă veche de 300 de ani, unde se află omul considerat a fi printre cei mai sfinți ai Rusiei, Sfântul Serafim din Sarov.