02 dec. 2017 | 15:15

Sute de milioane de locuri de muncă, în pericol din cauza roboților

ACTUALITATE
Sute de milioane de locuri de muncă, în pericol din cauza roboților

Automatizarea este un pericol real pentru multe locuri de muncă din țările dezvoltate, iar situația din viitor pare să fie destul de sumbră.

Cei de la McKinsey Global Institute au efectuat un studiu în care au analizat 46 de țări și 800 de ocupații, iar descoperirile sunt îngrijorătoare pentru oamenii de rând.

Conform studiului, aproximativ o cincime din forța de muncă de pe planetă va fi afectată în viitor de automatizare. Îndeosebi în țările dezvoltate ca Germania și SUA, mai bine de o treime din angajați vor fi nevoiți să se reprofileze în viitor. Lucrătorii din industria alimentară și cei care lucrează cu mașinării vor fi cei mai afectați.

Statele sărace, care au mai puțini bani de investit în automatizare, vor fi mai puțin afectate de schimbare, arată McKinsey.

Spre exemplu, în India doar 9% dintre locurile de muncă vor fi puse în pericol de roboți. Autorii sunt de părere că sarcinile unde nu e nevoie de foarte multă interacțiune cu clienții vor putea fi automatizate mai rapid.

Medicii, avocații, profesorii sau chiar barmanii nu vor avea de ce să se teamă în următorii ani, în schimb. Nici cei care fac munci specializate, precum grădinarii sau instalatorii nu vor trebui să se reprofileze prea curând.

În țările dezvoltate, nevoia de studii universitare va crește, pe măsură ce numărul de joburi disponibile fără acest nivel de educație se va restrânge.

Doar în SUA, între 39 și 73 de milioane de locuri de muncă vor dispărea până în 2030, în timp ce in Marea Britanie, 1 din 5 angajați va trebui să se reprofileze.

În total, aproximativ 800 de milioane de locuri de muncă vor fi preluate de roboți, până în 2030. Autorii sunt de părere că lumea va avea parte de o tranziție similară cu cea de la începutul anilor 1900, când majoritatea industriei s-a mutat de pe câmp în fabrici.

Și totuși, automatizarea ar putea duce și la crearea unor noi locuri de muncă, nu suficiente cât să le înlocuiască pe toate care vor dispărea, însă.