30 oct. 2017 | 20:00

Primul videoclip realizat de o inteligență artificială e spectaculos

VIDEO VIDEO

Artista de origine chineză Chris Lee a apelat la un parteneriat cu Intel pentru a folosi un algoritm de inteligență artificială la realizarea noului său clip.

În ultimii ani, am văzut tot mai multe dovezi ale ”creativității” algoritmilor de inteligență artificială. Pe lângă primele știri create de AI, astfel de mecanisme au ajuns să fie foarte talentate la jocuri complexe, precum Go sau StarCraft. Nici o muncă nu implică însă mai multă creativitate decât realizarea unui videoclip muzical și se pare că ”roboții” au ajuns să se priceapă și la asta.

În timp ce unii dintre cei mai deștepți oameni de pe mapamond încearcă să ne avertizeze în privința riscurilor evoluției necontrolate a algoritmilor de inteligență artificială, unii artiști se bazează din ce în ce mai mult pe astfel de tehnologii futuriste. Cea mai recentă dovadă poate fi văzută în clipul de mai sus.

O inteligență artificială dezvoltată in-house de către Intel a jucat un rol foarte important în materializarea proiectului video de mai sus. Videoclipul a fost realizat pentru melodia Rainy Day, But We Are Together (O zi ploioasă, dar noi suntem împreună), a lui Chris Lee. Postat recent pe YouTube, clipul este încărcat de efecte speciale și artificii vizuale care atestă o investiție importantă în spate.

Printre altele, o inteligență artificială a fost responsabilă de manifestarea efectelor vizuale de pe fața artistei. Prin intermediul unor rețele neurale, un algoritm a devenit capabil să reconstituie în 3D și să urmărească în timp real mișcările artistei. Fiecare detaliu de pe față, expresie sau gest s-a reflectat în efecte speciale.

În trecut, pentru obținerea unor efecte similare, ar fi fost necesară purtarea de markeri pe față și realizare de efecte speciale în postprocesare. O inteligență artificială a eliminat toți acei pași în plus. Nici măcar nu a fost nevoie de echipamente speciale de captură sau alte artificii hardware. Totul s-a realizat din software.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele