Roboții chirurgi ar putea deveni noul standard, odată cu această decizie
Administrația americană pentru alimente și medicamente a aprobat utilizarea unui chirug robot, care va crește șansele de supravieșuire ale pacienților.
Decizia marchează o mișcare istorică a întrebuințării roboticii într-un domeniu care necesită o precizie și o îngrijire extremă. Totuși, este întâmpinată cu mult negativism din partea percepției publice. Într-adevăr, temerile despre mii sau milioane de locuri de muncă pierdute de oameni din cauza roboticii care invadează piața muncii este răspândită în toată lumea. În câțiva ani, roboții vor prelua multe din sarcinile oamenilor, însă tot ei vor fi cei care-i vor controla.
Cu toate acestea, avansarea tehnologiei în domeniul medical nu este atât de rea. Chirurgul robot, introdus de FDA, ar putea fi de mare folos. Dezvoltat de compania medicală TransEnterix, Senhance este un dispozitiv chirurgical, care permite chirurgilor să utilizeze tehnologia pentru a deplasa sau controla instrumente chirurgicale în procedurile care implică una sau mai multe incizii minuscule în corpul pacientului. Chirurgii vor controla Senhance printr-o consolă cu o vedere 3D.
„Minima intervenție chirurgicală invazivă ajută la reducerea durerii, cicatrizării și timpului de recuperare după intervenția chirurgicală”, spune Binita Ashar, director la divizia Chirurgical Devices FDA pentru dispozitive și sănătate radiologică. Pe fondul zvonurilor privind opresiunea roboticii pe piața muncii, este ușor de presupus că dinamica muncii robot-om se va baza pe conflict, în loc de beneficiu reciproc. Totuși, Senhance ar putea spori rata de supraviețuire în cazul intervențiilor chirurgicale periculoase.
Robotica chirurgicală nu este nouă, deși tehnologia din spatele ei s-a îmbunătățit continuu în ultimii ani. Principiul rămâne același: acești chirurgi robot sunt concepuți pentru a îmbunătăți precizia și siguranța în timpul procedurilor. Este menit să asiste chirurgii, așa că în spatele fiecărei proceduri există încă un om. Au fost folosiți până acum, în anumite operații, dar n-au devenit și un standard în spitale.