NASA îți arată cea mai puternică erupție solară din ultimul deceniu
Sunt puține fenomene cosmice cu adevărat impresionate, dar Soarele le are pe unele dintre cele mai frumoase, după cum se vede și în videoul NASA.
Potrivit NASA, Soarele a emis erupții de clasa X, cea mai intensă categorie de erupții, și a perturbat semnalele GPS și radio. Cea de-a doua erupție a fost evaluată ca X9.3 și a fost cea mai puternică din ultimul deceniu. Ca să-ți faci o idee despre intensitate, în 2003, a fost înregistrată una X28, cea mai puternică de până acum, după cum susține NASA. Ambele au fost detectate de Observatorul Dinamicilor Solare al NASA.
Cele două erupții au fost produse de pata solară 2673 și au perturbat puternic comunicațiile radio de pe Pământ. Astronomii nu erau siguri însă dacă aceste explozii de clasă X au produs și ejecții de masă, deoarece observatoarele folosite pentru a privi Soarele sunt în afara contactului cu Pământul. Asta până când au privit seara cerul și au văzut fenomenul produs după un astfel de eveniment: aurorele, conform Smithsonian.
Cum apar erupțiile solare
Erupțiile solare de clasa X sunt cele mai mari explozii din sistemul solar. Erupțiile solare afectează toate straturile atmosferei solare (fotosfera, coroana și cromosfera). Apar când câmpul magnetic al Soarelui e deformat de procesele care se derulează în nucleul acestuia. Când revine la normal, steaua eliberează energia pe care o putem vedea și care afectează sistemele radio.
Procesul încălzește plasma până la zeci de milioane de grade Kelvin și accelerează electronii, protonii și ioni grei aproape de viteza luminii. Nu avem motive de îngrijorare, deoarece radiația nu trece prin atmosfera Pământului, însă afectează sistemele de comunicații, în special sateliții mai vechi.
Oameni de știință au avertizat în mod repetat că o furtună solară majoră ar putea afecta grav omenirea. Cea mai puternică de până acum s-a desfășurat în 1859 și a primit numele de evenimentul Carrington. Atunci, un val puternic de energie a lovit Terra și sistemele de telegraf din întreaga lume au fost afectate. Mai mult, documentele din birourile telegrafilor au luat foc. Dacă un astfel de eveniment ar fi în prezent, toți sateliții de pe orbita Pământului ar fi distruși, iar viețile astronauților ar fi în pericol.
În același timp, activitatea solară s-a diminuat atât de mult în ultimele decenii, încât unii cercetători cred că, în curând, ne vom confrunta cu un eveniment ”Little Ice Age”, similar cu cel care a dus la temperaturi mai scăzute la nivel global, la sfârșitul anilor 1700 și începutul anilor 1800.