16 aug. 2017 | 14:25

Cercetătorii au descoperit o nouă placă tectonică a Pământului

ȘTIINȚĂ
Cercetătorii au descoperit o nouă placă tectonică a Pământului

O nouă placă tectonică a Pământului a fost descoperită recent de către oamenii de știință, în Oceanul Pacific de Est.

Este vorba despre o microplacă tectonică, denumită de către oamenii de știință ”Malpelo”. Aceasta a fost identificată în urma analizei joncțiunii dintre alte trei plăci aflate în Oceanul Pacific de Est. Noua placă tectonică se află pe coasta de vest a Ecuadorului.

Placa tectonică Malpelo, denumită după o insulă și o creastă subacvatică, ambele găsite în această zonă, este a 57-a placă tectonică descoperită de cercetători și este prima după aproape zece ani de la ultima descoperire, conform geofizicianului Richard Gordon, care a condus cercetarea efectuată de Rice University.

Placa litosferică Pacifică, ce definește ”inelul de foc” din Pacific, este una din cele zece plăci majore rigide ale planetei. Pe lângă acestea, mai sunt multe alte plăci mici care umplu golurile dintre plăcile majore, iar placa Pacifică se întâlnește cu două astfel de plăci, Cocos și Nazca, la vest de Insulele Galapagos.

Suma vitezelor angulare ale celor trei plăci ar trebui să fie zero, dar în cazul de față era vorba de o deplasare de 15 milimetri pe an, ceea ce este un număr uriaș când vine vorba de plăci tectonice. Astfel, una dintre plăci ar fi trebuit să adauge la diferență.

Cercetătorii au analizat mai multe baze de date de la Columbia University care conțin date colectate cu sonarul, descoperind o graniță între plăci necunoscută până la acel moment.

Aceștia au descoperit că e vorba de o graniță difuză, alcătuită din mai multe plăci greu de observat. Astfel, cercetătorii au concluzionat că e vorba de o microplacă tectonică, Malpelo. Cu toate acestea, noul circuit nu oferă suma de zero, existând în continuare o deviație de 10-11 milimetri pe an. Astfel, oamenii de știință se așteaptă să mai descopere cel puțin o altă placă în aceeași zonă.