06 iul. 2017 | 17:32

Nici măcar bacteriile nu pot supraviețui pe suprafața lui Marte

ACTUALITATE
Nici măcar bacteriile nu pot supraviețui pe suprafața lui Marte

Marte nu este chiar cel mai ospitalier loc pe care îl poți vizita. Pe planetă este foarte frig, nu există atmosferă mai deloc și este bombardată la foc automat cu radiații cosmice foarte periculoase. Chiar și solul acesteia vrea să te omoare, fiind încărcat cu chimicale care, atunci când sunt încălzite, pot distruge materia organică și celulele din componența sa.

Chimicalele respective se numesc perclorate și sunt extrem de toxice pentru orice organism viu, indiferent dacă vorbim de oameni sau doar de bacterii. Cercetători din cadrul Universității din Edinborough au vrut să vadă impactul solului marțian asupra microorganismelor pentru a-și da seama dacă viața la nivel celular ar putea fi posibilă pe suprafața Planetei Roșii. Rezultatele testului nu au fost încurajatoare, bacteriile expuse la condițiile vitrege nereușind să reziste prea mult.

Atmosfera lui Marte oferă o protecție foarte scăzută atunci când vine vorba de radiații cosmice. Astfel că cercetătorii erau foarte interesați de reacția chimică produsă atunci când radiațiile ultraviolete intră în contact cu perclorații. Radiațiile au omorât doar ele aproape toate bacteriile, iar atunci când au activat și perclorații tuburile de teste au fost sterilizate automat în mai puțin de treizeci de secunde.

Viitoarele colonii marțiene nu vor fi foarte afectate de prezența acestor chimicale pe suprafața planetei. Ele ar prezenta doar mici probleme atunci când oamenii vor încerca să crească plante într-o seră controlată. Radiația UV ar fi astfel mai redusă și nu ar putea să activeze perclorații. Plus că o simplă spălare a solului cu apă va distruge chimicalele prezente. Perclorații sunt periculoși pentru oameni, iar cea mai simplă măsură de prevenție a accidentelor este chiar evitarea acestora. Coloniștii vor trebui să se dezinfecteze foarte bine înainte să intre în habitatul de pe suprafața lui Marte, notează Popular Science.