Volvo promite să producă doar mașini hibride și electrice din 2019
Volvo are planuri mari în ceea ce privește mașinile pe care le produce, schimbându-și radical planurile pentru automobilele lansate începând cu 2019.
În urmă cu două luni, compania anunța că viitorul mașinilor propulsate de combustibili fosili este unul pecetluit când vine vorba de Volvo, iar acum, aceștia mizează pe mașinile hibride, dar și pe cele electrice. Pe de-o parte, aceștia se conformează cu pragurile de emisii de carbon mai stricte impuse de UE, iar pe de altă parte, compania răspunde îngrijorărilor tot mai mari legate de gazele de eșapament, pline de compuși toxici.
Volvo continuă tradiția companiei care ține la clienții săi și nu numai, având o reputație bazată pe siguranță. Aceștia și-au propus ca, până în 2020, noile mașini Volvo implicate în accidente să protejeze pasagerii și mai mult, astfel încât să avem de-a face cu zero morți sau răniți grav.
Între 2019 și 2021, compania vrea să lanseze cinci noi mașini electrice. Detaliile despre noile mașini sunt încă vagi, dar compania spune că trei dintre acestea vor purta sigla Volvo, iar alte două vor purta numele Polestar.
Pe lângă aceste automobile, Volvo a anunțat că toate mașinile noi produse începând cu 2019 vor avea o formă de hibridizare. ”Anunțul marchează sfârșitul mașinilor propulsate strict de combustibili fosili. Compania și-a setat ca scop să vândă 1 milion de mașini electrice până în 2015”, spune Hakan Samuelsson, președinte și CEO al Volvo Cars, citat de arstechnica.com.
Pe lângă motivele amintite anterior, există și un altul: compania trebuie să se descurce bine pe piața din China, având în vedere că aceștia au fost deținuți de gigantul chinez Geely. În China, autoritățile au declarat că vor ca 20% din mașinile vândute în 2025 să se bazeze pe metode noi de propulsie, iar asta ar însemna că vorbim despre șapte milioane de hibride și mașini electrice.