21 iun. 2017 | 17:31

Lenovo a prezentat conceptul de laptop cu ecran flexibil

ACTUALITATE
Lenovo a prezentat conceptul de laptop cu ecran flexibil

Lenovo pare să aibă niște idei interesante pentru viitor, iar laptopul cu ecran flexibil ar putea fi una dintre acestea.

Compania a avut un eveniment la New York, în cadrul căruia Lenovo a prezentat ideea viitorului laptopurilor. Acesta ar urma să fie un laptop cu ecran flexibil, cu tastatură încorporată și chiar și cu pointing stick-ul de pe ThinkPad.

În cadrul unui asemenea concept, majoritatea interacțiunilor ar urma să aibă loc fie cu ajutorul comenzilor vocale, fie cu ajutorul unui stylus. Lenovo spune că acest ecran flexibil va fi creat cu ajutorul unor materiale avansate și datorită unor tehnologii noi, dar compania nu a dat vreun detaliu concret cu privire la asta, scrie theverge.com.

Cel mai probabil, un astfel de concept nu va fi transformat într-un produs real, cel puțin nu în viitorul apropiat. Într-adevăr, de ani buni tot apar proiecte ambițioase care prezintă ecrane flexibile pentru telefoane, laptopuri sau televizoare, însă nu avem astfel de dispozitive disponibile în viața de zi cu zi.

Momentan, conceptele realizate ca prototipuri fizice sunt mult prea groase pentru a oferi o experiență cu adevărat flexibilă. De asemenea, integrarea tehnologiei pentru stylus nu va face decât să sporească gradul de dificultate al procesului de dezvoltare.

Chiar și Lenovo, într-o postare pe Twitter, vorbește despre viitorul îndepărtat în care ar trebui să avem parte de un astfel de ecran, menționând că acesta ar putea fi disponibil, ”poate într-o bună zi”.

Tot în sfera conceptelor intră și noul ecran care se întinde, prezentat recent de Samsung. Deși funcțional, acesta nu are deocamdată nicio aplicație practică și compania nu a dat detalii despre apariția lui pe piață.