De ce țânțarii preferă să „atace” doar anumiți oameni
Dacă simți că țânțarii îți ignoră toți prietenii, dar ție îți acordă mereu o importanță deosebită, se pare că aceste insecte au o preferință explicită față de un anumit tip de mâncare și că tu te adresezi nevoilor lor culinare.
Credeai că numai tu ai mofturi la mâncare? Țânțarii își aleg hrana mai ceva ca tine și, pentru ei, unii oameni miros mai delicios ca alții. Ceea ce nu e prea încântător este că nu poți face prea multe în privința acestui aspect. Un studiu recent ne arată că țânțarii au o preferință genetică, dar există multe alte motive în funcție de care își aleg ținta (grupa de sânge, chimicalele secretate de pielea ta, precum și alți compuși naturali).
Se pare că țânțarii sunt atrași de mai multe lucruri și își aleg „prada” umană în funcție multe considerente pe care cercetătorii încep treptat să le dezvăluie. Un alt studiu ne arată că aceste insecte sunt predominant atrase de persoanele care au grupa de sânge O, dar aceasta nu este toată povestea. Chimicalele secretate de pielea ta joacă un rol la fel de important în mirosul tău și compușii naturali pot, de asemenea, să atragă sau să îndepărteze țânțarii, potrivit inverse.com.
Toate aceste elemente sunt probabil mediate de genele tale, dar și de alți factori, precum de alimentația ta și de coloniile de microorganisme care se dezvoltă la nivelul pielii tale. Spre exemplu, un studiu a descoperit că dacă bei bere vei mirosi mai gustos pentru un țânțar, dar cercetătorii nu au reușit încă să-și dea seama de ce se petrece acest lucru.
În afara testelor de laborator, unde mediul este atent controlat, mulți factori non-genetici vor juca un rol important pentru a atrage atenția țânțarilor. Dioxidul de carbon atrage în mod deosebit aceste insecte. Astfel, cu cât faci mai multe exerciții fizice și respiri mai des și transpiri, cu atât vei fi mai ușor de găsit de aceștia.
Mai mult, alegerile tale vestimentare joacă un rol la fel de important- culorile închise te vor face mai ușor de identificat.
În plus, dacă tu te simți ciuruit și te oftici pe însoțitorul tău că nu are nicio înțepătură, ar trebui să știi că și el ar putea să fi fost la fel de „atacat”, doar că tu, având o sensibilitate mai mare la mușcăturile de țânțari, pot fi identificate pe pielea ta acele bube roșii, umflate, în timp ce la alți oameni ele nu apar, pentru că ei nu au reacții alergice atât de puternice.