11 mai 2017 | 19:14

Trei fizicieni din SUA îl contrazic pe Stephen Hawking în privința Big Bang-ului

ACTUALITATE
Trei fizicieni din SUA îl contrazic pe Stephen Hawking în privința Big Bang-ului

O analiză mai puțin obișnuită despre originea Universului, așa cum îl știm azi, a creat mare vâlvă în comunitatea internațională a fizicienilor. ”Mărul discordiei” a fost publicat într-o revistă de științe din SUA și i-a contrariat foarte tare pe 33 oameni de știință de renume mondial printre care se regăsește și Stephen Hawking.

Totul a plecat de la opinia a trei fizicieni care au spus că teoria expansiunii care a survenit Big Bang-ului nu s-ar încadra, de fapt, la capitoul știință, iar asta a stârnit reacții extrem de diverse. Ei spun că, de fapt, Universul s-a prăbușit pe sine însuși, apoi și-a revenit. Însă teoria general acceptată este că Universul s-a ”umflat” imediat după ”momentul 0”, pentru a ajunge la dimensiunile din ziua de azi, care sunt încă mult prea mari pentru a fi înțelese cum trebuie de creierul uman.

În scrisoarea semnată de 33 de fizicieni, dintre care patru câștigători de premii Nobel, aceștia se arată contrariați de ”descoperirea” colegilor lor, care a fost publicată în revista Scientific American. Toată această situație a dat naștere unei ample dezbateri despre originea Universului, oamenii de știință îndemnându-se reciproc să privească tot spectrul situației având mintea deschisă și acceptând că este posibilă orice teorie, notează gizmodo.com.

Cu toate acestea, teoria expansiunii Universului a făcut câteva predicții, destul de devreme s-ar putea spune. Ea a apărut în 1980 și, de atunci, fizicienii au fost capabili să demonstreze câteva dintre ele, cum ar fi definirea formei Universului, ocazie cu care aflăm că e plat, cât și niște urme de microunde lăsate în urmă de către una dintre primele lumini care a călătorit vreodată prin spațiu, după Big Bang.