26 apr. 2017 | 11:34

Sacii din plastic, ”pântecele” viitorului: cum i-ar putea ajuta pe copiii născuți prematur

ȘTIINȚĂ
Sacii din plastic, ”pântecele” viitorului: cum i-ar putea ajuta pe copiii născuți prematur

Oamenii de știință reușesc să crească mieii născuți prematur într-un uter artificial, mediu care imită condițiile din uterul feminin, iar această descoperire ar putea fi folosită în cazul oamenilor în anii care urmează.

Deși pare un scenariu desprins din filmele science-fiction, cercetătorii pot crește un miel născut prematur într-o pungă de plastic de care sunt atașate tuburi și fluide, imitând condițiile din uter. Prin intermediul acestei tehnologii complexe, oamenii de știință ne arată că există o posibilitate de a crește și ocroti fetușii născuți prematur, iar strategia va ajunge curând la performanța de a fi utilizată și în cazul bebelușilor umani, născuți prematur.

Bebelușii născuți înainte de cele 25 de săptămâni necesare de gestație prezintă rate foarte scăzute de supraviețuire, fiind una dintre cauzele principale ale mortalității infantile. În plus, pentru că această perioadă este critică pentru dezvoltarea fetusului, nașterea înainte de această perioadă ridică probleme critice pentru sănătatea lor, potrivit Science Alert. În acest context, se întrevede necesitatea unei inovații care să joace rolul de pod între uterul mamei și lumea de afară, iar acesta ar putea face diferența între un bebeluș cu probleme severe ale inimii și unul sănătos.

Cercetătorii s-au folosit de opt miei aflați într-o perioadă de gestație cuprinsă între 105 și 120 de zile (un echivalent de 23-24 de săptămâni în cazul oamenilor) și i-au introdus în uterul creat în mod artificial. În cadrul studiului, rezultatele au arătat buna funcționare a inovației, iar în doar patru săptămâni creierul și plămânii mielului s-au maturizat suficient pentru a asigura supraviețuirea acestuia în lumea din afara uterului. De asemenea, aceștia își puteau deschide ochii, se puteau mișca și le-a crescut blană pe suprafața corpului.

Uterul este de fapt o pungă închisă și sterilă, umplută cu soluție electrolitică care acționează ca un fluid amniotic în uter. Inima mielului pompează sângele prin cordul ombilical într-o mașinărie plasată în afara pungii. În acest mod se asigură transferul de fluide așa cum s-ar petrece în mod normal în corpul mamei.

Singura problemă este că acest mediu artificial de creștere ar putea pune probleme circulației sanguine din corpul fetusului, dar asta se poate datora faptului că vasele din corpul mielului nu funcționează asemenea celor din corpul bebelușului uman.

Dacă dispozitivul se va dovedi a fi eficient și suficient de performant, în următorii 3-5 ani tehnologia ar putea fi folosită pe oameni.