13 apr. 2017 | 13:00

Poți conduce un tractor pe drumurile publice fără să ai permis de conducere

ACTUALITATE
Poți conduce un tractor pe drumurile publice fără să ai permis de conducere

O decizie venită de la Instanța Supremă ne arată că putem conduce tractoare pe drumurile publice, fără permis de conducere.

Poate că sună ciudat știrea, dar aceasta este o realitate apărută în urma unei serii de decizii judecătorești. Astfel, pornim de la cazul lui Ion Ilie Creinicean, care a condus un tractor pe drumul public, fără permis de conducere, fiind sancționat conform articolelor 334, alineatul 1 și 335, alineatul 1, din Codul Penal.

Acesta a fost achitat de infracțiunea de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, de către Judecătoria Deta. Curtea de Apel Timișoara a sesizat Instanța Supremă, care a oferit o decizie în acest caz.

Sesizarea Curții de Apel a cerut pronunțarea unei hotărâri care să arate ”în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întrunește condițiile de tipicitate a infracțiunilor prevăzute de art. 334, alin. 1 din Codul Penal, respectiv art. 335, alin. 1 din Codul Penal.”

Înalta Curte de Casație și Justiție arată că nu constituie infracțiune conducerea pe un drum public a unui tractor agricol sau forestier care nu este înmatriculat sau înregistrat, dar nici conducerea acestuia de către o persoană fără permis de conducere, arată hotnews.ro.

În urmă cu aproximativ o săptămână, Curtea Constituțională a României a cerut incriminarea faptelor de conducere a acestor autovehicule, pe drumurile publice, fără permis de conducere.