De ce umilirea transformă oamenii cu viziuni radicalizate în teroriști

Auzim, în ultima perioadă, pe canalele sociale, de atacurile teroriștilor în lume, și la fel de bine ne putem întreba ce îi împinge pe acești oameni să acționeze în acest fel. 

Conform unui nou studiu, umilirea este motivul principal pentru care unii oameni cu viziuni radicalizate devin teroriști. Atunci când cei slabi, aflați în conducere, se află în imposibilitatea de a se răzbuna în mod direct pe făptași, umilința atacului îi împinge, deseori, la a comite acte de terorism.

Experții sunt de părere că cercetarea despre umilire, în forma ei de construct psihologic, de abia a început și că poate schimba dramatic modul în care percepem extremismul și comportamentele specifice acestuia. Clark McCauley, profesor de psihologie la Universitatea Bryn Mawr, susține că umilința, definită ca o combinație corozivă între rușine și furie, este o parte psihologică relevantă atunci când avem în discuție conflictele teroriste.

Atunci când analiștii discută despre rolul pe care umilirea îl joacă în bunăstare, terorism și genocid, ei discută ca și cum acest concept ar fi bine definit, dar nu este deloc așa. Redefinirea noțiunii ne va permite să înțelegem mai bine implicațiile ei, deci și violența unui grup de oameni, conform Psychology Today.

Câștigător Vocea României: Aura Șova primește trofeul, iar Tudor Chirilă bifează al șaptelea succes

Ordinea în care se pun legumele în salata de boeuf. Acesta e secretul gustului perfect, vei observa diferența

Probabil că implicația care poate fi acceptată cel mai greu este că nu doar cei slabi sunt expuși umilirii, ci chiar și cei mai puternici pot fi umiliți de cei slabi, așa cum se întâmplă și în cazul atacurilor teroriste, unde conducătorii nu se pot răzbuna în mod direct pe făptași și rămân neputincioși în fața unui atac de acest tip. În acest context, poate că înțelegerea acestor efecte ne va ajuta să investigăm și să analizăm reacțiile pe care instituțiile guvernamentale le au în cazul unui act de terorism.

Aceste studii rămân totuși în stadiul de ipoteză, adică ele nu capătă forma unei teorii și nu expun cu necesitate un adevăr cu privire la lumea reală, ci ele sunt doar o posibilă explicație. Acest lucru se datorează și faptului că nu există un profil psihologic comun al tuturor teroriștilor și fiecare în parte poate fi determinat de cu totul altceva când răspunde radical. În plus, ceea ce îngreunează și mai mult munca psihologilor este că, dintre cei cu viziuni radicale, foarte puțini sunt cei care și acționează în conformitate cu ideile și credințele pe care le adoptă.