Noile dimensiuni ale arhitecturii: cum vor schimba realitatea virtuală și cea augmentată aspectul societății

Proiecte speciale
Noile dimensiuni ale arhitecturii: cum vor schimba realitatea virtuală și cea augmentată aspectul societății
18 apr. 2017 | 13:30

Dacă ar fi să întrebi pe cineva la ce sunt bune tehnologiile de realitate virtuală și realitate augmentată, cel mai probabil, răspunsul ar fi ”pentru gaming”. Cu toate că, pentru majoritatea oamenilor, VR și AR sunt doar noi metode de a experimenta jocurile video, aceste tehnologii despre care auzim din ce în ce mai des se pot dovedi extrem de utile în numeroase domenii, iar arhitectura se află și ea pe listă. 

E greu să ne imaginăm cum ar fi arătat unele dintre cele mai faimoase clădiri din lume dacă ar fi fost gândite în zilele noastre și e la fel de greu să ne gândim cum ar putea arăta cele mai importante clădiri ale viitorului. Ce nu este dificil de imaginat, însă, este modul în care vor lucra arhitecții în viitorul apropiat. Folosindu-se de noile tehnologii, arhitecții de mâine își vor putea da frâu liber imaginației și vor putea transpune ideile cu o acuratețe foarte mare, lucru care, până de curând, nu era posibil.

În rândurile de mai jos vom detalia câteva dintre tehnologiile care vor schimba domeniul arhitecturii și, odată cu acesta, și aspectul societății.

De la idee la clădirea virtuală și, apoi, la realitate

Până de curând, drumul pe care îl parcurgea un arhitect până să ajungă să-și vadă ideea în realitate era cam așa: se dă situl (cu dimensiuni, tip de sol, regim de înălțime, orientare), destinația finală a clădirii (locuință, spațiu comercial, muzeu etc.), se face un studiu de însorire (pentru a determina cum va cădea lumina pe clădire pe parcursul anului), se gândește un concept potrivit pentru destinația clădirii (forme fluide pentru un aeroport, de exemplu, care să sugereze dinamism), se face propunerea inițială, se aleg materialele și se discută cu mai mulți consultanți specializați pentru eventuale particularități de construcție (pentru un spital, e nevoie de încăperi care să aibă un strat din plumb, pentru a bloca radiațiile de la anumite mașinării), începe proiectarea propriu-zisă, se duc consultări cu clientul și apoi se începe construcția clădirii.

De ceva timp, din ce în ce mai multe firme de arhitectură adoptă soluții de VR și le includ în traseul descris mai sus. Modelele 3D depășesc limitele monitoarelor, iar schițele nu rămân doar pe hârtii, ci prind viață cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală. Astfel, arhitecții nu doar că își pot vedea munca în detaliu și îndeaproape, dar își pot ajuta și clienții să vadă dacă proiectul este pe placul lor. Și realitatea augmentată poate fi folosită în moduri similare, iar arhitecții nu sunt singurii care se pot bucura de aceste inovații, ci și designerii de interior.

HTC Vive, Oculus Rift, Samsung Gear VR, Google Daydream – sunt doar câteva dintre tehnologiile de realitate virtuală disponibile pe piață în acest moment. Cu toate că au specificații diferite, toate aceste căști de realitate virtuală funcționează pe baza aceluiași principiu. Fie că se folosesc de display-uri dedicate (HTC Vive și Oculus Rift) sau de display-ul telefonului mobil (Gear VR și Daydream), toate căștile proiectează aceeași imagine pentru fiecare ochi în parte, de la o distanță foarte mică, propulsându-l pe cel care poartă ochelarii într-un mediu 3D virtual. Acolo, obiectele generate pe computere arată ca și cum ar fi chiar în fața ta și, chiar dacă nu le poți atinge, creierul tău este păcălit să creadă că ele sunt reale. De exemplu, dacă ar fi să te privești în jos de pe marginea unei clădiri virtuale, vei avea aceeași senzație pe care o ai și atunci când ești la o înălțime foarte mare în realitate. Până de curând, gradul de detaliu al creațiilor VR nu era foarte ridicat, dar odată cu evoluția plăcilor video și a procesoarelor, dar și a hardware-ului din smartphone-uri, căștile de realitate virtuală pot afișa modele foarte complexe și destul de apropiate de obiectele reale. Tot în realitatea virtuală, arhiecții și designerii își pot manifesta creativitatea prin diverse software-uri de proiectare și desen. Fie că este vorba despre programe care te lasă să desenezi în timp real în mediul virtual sau de software-uri specializate care transpun creațiile gata-făcute în mediul virtual, aceste unelte permit o libertate mult mai mare decât cea disponibilă până în prezent.

Microsoft Hololens este o tehnologie diferită, dar similară, combinând elemente digitale cu imagini din lumea reală. Pe scurt, este vorba despre realitatea augmentată, iar pentru arhitecți și designerii de interior, avantajele sunt cam aceleași ca în cazul realității virtuale. De exemplu, cu ochelarii Hololens, purtătorul poate vedea mediul înconjurător, iar deasupra lui pot fi suprapuse diverse elemente generate pe computer. De ce să stai să proiectezi 3D întreaga stradă când tu ai nevoie să vezi cum s-ar potrivi o singură clădire printre cele deja existente? Înarmați cu o pereche de ochelari Hololens, arhitecții aflați la fața locului ar putea vedea clădirea imaginată de ei poziționată pe locul în care ar urma să fie construită. Mai mult, cu ajutorul mâinilor și al unei camere de pe ochelari, aceștia ar putea, teoretic, să facă modificări în timp real, trăgând de colțurile clădirii, ștergând aripi ale ei sau modificând culori. Apropo de culori, designerii de interior ar putea, de exemplu, să schimbe în timp real pereții unei încăperi și să o mobileze cu ușurință.

Camera Intel RealSense este altă tehnologie de ultimă oră care ar putea fi de ajutor arhitecților și designerilor. Aceasta este capabilă, cu ajutorul unu algoritm special, să măsoare distanțe și să cartografieze încăperi întregi, dar și să transforme obiecte din lumea fizică în creații digitale tridimensionale. Tehnologia Intel RealSense a fost implementată și pe o tabletă și era în plan chiar și folosirea ei pe smartphone-uri. Beneficiul pentru arhitecți și designeri ar fi măsurătorile, dar și generarea de randări cât mai fidele pe care să le vizioneze și să le modifice folosind căștile de realitate virtuală și de realitate augmentată. O tehnologie similară este folosită și de gadgetul Microsoft Kinect, creat inițial pentru consola Xbox.

Având în vedere dispozitivele detaliate mai sus, e ușor să vedem cam cum ar decurge un proiect arhitectural în viitorul apropiat. Situl ar putea fi vizitat fără deplasare la fața locului, prin VR, pentru a economisi timp și bani, iar studiul de însorire ar putea fi transpus în modele 3D care să arate exact cum ar cădea lumina pe clădire. Cu ajutorul unei camere Real Sense, arhitectul și-ar putea genera o serie de obiecte digitale 3D pe care să le folosească în schiță, iar măsurătorile pentru plan le-ar putea face tot cu această cameră. Apoi, cu ajutorul unui dispozitiv de genul Leap Motion (care urmărește mișcările mâinii și le transpune în acțiuni în mediul digital) sau al unei brățări Myo (care permite controlul prin gesturi), ar putea modifica planurile direct în VR. O machetă finală ar putea fi tipărită cu ajutorul unei imprimante 3D, iar clientul ar putea-o vedea la interior cu ajutorul unor ochelari VR. Sună practic, ușor, sună bine, nu-i așa?

Care vor fi următoarele minuni arhitectonice ale lumii, cât vor costa și de cât de multă muncă va fi nevoie pentru a le realiza – acestea sunt detalii pe care le vom afla odată cu trecerea timpului. Totuși, dacă ele vor fi gândite în viitorul apropiat, măcar avem o idee privind mecanismele care vor fi stat la bazele lor.