04 mart. 2017 | 11:00

Program TV: aplicații care te ajută să știi ce e la TV

ENTERTAINMENT
Program TV: aplicații care te ajută să știi ce e la TV

Aplicații pentru programul TV nu sunt atât de multe, însă noi am găsit două programe care oferă ghidul TV, dar și alte funcționalități importante. 

Românii se uită mult la televizor și, cu toate că pe piața noastră au păstruns servicii de streaming, mulți preferă să urmărească posturile preferate prin cablu și de asta au nevoie de un ghid TV. Aplicațiile pentru programul TV sunt de ajutor în aceste situații, mai ales că sunt puțini cei care mai cumpără ghidul TV tipărit.

Aplicațiile de program TV sunt bune pentru că le ai tot timpul la îndemână și vezi ușor ce program merită urmărit și de la ce oră, iar mai jos le aveți pe cele găsite și testate de noi.

Aplicația Program TV este gratuită și oferă o singură funcționalitate: afișează ghidul TV. Nu este nimic complicat la ea și are o interfață simplă. ”Aplicația îți oferă lista cu posturile TV difuzate în România și programele difuzate de acestea”, se arată în descrierea aplicației. Accesând meniul din stânga, poți vedea toate programele TV care te interesează și, odată ce ai selectat unul dintre ele, poți vedea programul pentru ziua curentă, pentru ziua anterioară sau pentru ziua următoare. Poți descărca aplicația pentru ghid TV de AICI.

 Aplicația oficială a Cinemagia este încă un exemplu bun de aplicație de program TV. Este ceva mai bine construită, mai stabilă și mai complexă decât cea prezentată mai înainte. Pe lângă faptul că te lasă să consulți ghidul TV, are și alte funcții. ”Descoperă programul cinematografelor din România și programul tv complet. Cumpără bilete cinema și pentru alte spectacole direct pe telefonul mobil. Citește cele mai noi știri din lumea filmului. Vezi trailere și filmele ce vor apărea la cinema. Află totul despre filmele și actorii tăi preferați”, se arată în descrierea de pe Google Play a aplicații. Aplicația pentru programul TV Cinemagia este disponibilă pentru Android (AICI), dar și pentru iPhone (AICI).