16 feb. 2017 | 18:55

CEO-ul Google răspunde scrisorii trimise de o fetiță de șapte ani

ACTUALITATE
CEO-ul Google răspunde scrisorii trimise de o fetiță de șapte ani

Dacă nu ai apucat să vezi încă sediul celor de la Google, poate că acest articol te va inspira să cauți detalii cu privire la acesta. Aparent, o fetiță de șapte ani, pe nume Chloe Bridgewater, a fost atât de fascinată de aspectul birourilor de la Google, încât a decis să aplice la aceștia pentru un loc de muncă.

În urma unei căutări pe internet, realizată cu ajutorul tatălui ei, Chloe a rămas surprinsă de condițiile în care muncesc cei de la Google: tobogane, fotolii de tip „bean bag”, mașini de curse. Observând toate acestea, fetița a decis că este locul potrivit pentru dezvoltarea sa ulterioară și, la îndemnarea tatălui ei, a decis să trimită o scrisoare companiei pentru a aplica la unul dintre posturile valabile. Scrisoarea de intenție începe cu „dragă șefule de la Google”, conform BBC.

Spiritul antreprenorial al acesteia este vizibil din idealurile pe care și le propune. Chloe anunță în scrisoarea adesata CEO-ului de la Google că o interesează un loc de muncă într-o fabrică de ciocolată, că își dorește să facă înot de performanță și să participe la Olimpiadă. Pe langă acestea, fetița este pasionată și de calculatoare și roboți, motiv pentru care consideră că s-ar potrivi de minune în mediul de la Google.

Plăcerea lui Chloe de a învăța și cunoaște cât mai multe nu a putut fi trecută cu vederea de Sundar Pichai, CEO-ul de la Google. Acesta i-a răspuns fetiței, îndemnând-o să-și urmeze idealurile și să-și continue studiul: „Cred că dacă vei muncii la fel de greu ca până acum și îți vei urma visele, vei putea ajunge oriunde îți dorești -de la a lucra la Google, la a participa la Olimpiadă, la categoria de înot. Aștept cu nerăbdare aplicația ta pentru un loc de muncă, odată ce îți vei termina studiile”.

Ambiția lui Chloe Bridgewater nu este surprinzătoare pentru părinții acesteia, care au observat în timp că deși îi place să se joace, ca orice copil de vârsta ei, atunci când are un interes vădit pentru ceva, și-l urmărește cu dârzenie. Din acest motiv, încercarea acestora de a o încuraja, nu i-ar putea dăuna pe viitor.