Dacă ești șofer, vei putea face bani în drum spre serviciu
Dacă ești șofer și ai vrea să folosești serviciile Uber pe lângă jobul full-time, o vei putea face cu ajutorul unei noi funcții.
Astfel, Uber introduce o nouă funcție pentru șoferi, ”Destinații predefinite”. Prin intermediul acestei funcții, șoferii vor putea să introducă o adresă în cadrul aplicației, iar cursele care le vor fi afișate vor fi doar cele ale căror pasageri merg în aceeași direcție.
Ca șofer Uber, îți vei putea adăuga două astfel de adrese în fiecare zi (ideal, una pentru locul de muncă iar una pentru acasă). După ce adaugi o astfel de adresă, vei putea vizualiza doar cererile de la pasagerii cu rute asemănătoare, ce nu se abat mai mult de 1,5 km de la ruta pe care ți-ai planificat-o tu.
Astfel, Uber pare a avea o tentativă de încurajare a ride sharing-ului, oferind un beneficiu real șoferilor ce își pun la dispoziție mașina. Funcția a fost deja implementată într-o variantă de teste în București, jumătate dintre partenerii Uber luând parte la aceste teste. Rezultatele au fost îmbucurătoare, având în vedere că 61% dintre cei ce au testat funcția o folosesc în mod constant.
De regulă, funcția de Destinații predefinite le aduce șoferilor aproximativ 2-3 clienți în drumul dintre casă și locul de muncă sau invers. Cei de la Uber vorbesc și despre un record pe care un șofer l-a stabilit în timpul perioadei de teste, acesta reușind să efectueze 20 de curse pe parcursul drumului său spre locul de muncă.
Uber arată că, la nivel global, funcția este folosită de aproximativ 55% dintre șoferii ce s-au înregistrat în aplicație, dovedindu-se că Destinații predefinite este o funcție destul de utilă. Regulile ce trebuie îndeplinite pentru cei ce vor să folosească această funcție sunt aceleași condiții generale necesare pentru înscrierea în aplicație.