13 ian. 2017 | 12:14

Apple vrea să lanseze filme și seriale originale

ACTUALITATE
Apple vrea să lanseze filme și seriale originale

Apple are de gând să devină unul din jucătorii de la Hollywood, după ce au apărut relatări cu privire la discuții cu producători de filme și seriale.

Un raport de la Wall Street Jounral, citat și de cnet.com, arată că producătorul din Cupertino a început să poarte discuții cu veterani de la Hollywood, Apple fiind interesată de a cumpăra drepturi pentru programe TV. Acestea ar putea fi disponibile utilizatorilor care folosesc serviciul de streaming de muzică al companiei.

Mișcarea companiei face parte dintr-o tentativă a acesteia de a îmbunătăți statutul Apple Music. Acest serviciu a crescut de-a lungul timpului, câștigurile înregistrând o creștere de 22% în al treilea trimestru din 2016, dar este încă la mare distanță în urma Spotify, din punct de vedere al numărului de abonați. Această încercare a companiei ar putea îmbunătăți și vânzările de iPhone-uri și de iPad-uri, ce au încetinit.

Show-urile pe care Apple vrea să le realizeze vor fi comparabile cu ”Westworld”, lansat de HBO, și cu ”Stranger Things”, un concept creat de Netflix. Apple are de gând să investească în acest domeniu de activitate, îndeosebi când vine vorba de seriale, dar nu pare să fie gata să pună la bătaie sume de bani foarte mari, pentru a concura cot la cot cu servicii precum Amazon Prime Video sau Netflix.

Momentan, Apple nu a cumpărat conținut de acest fel, dar momentul ar putea reprezenta o schimbare majoră pentru companie. Aceștia ar putea deveni o companie media, în loc să își joace în continuare rolul de distribuitor pentru alte companii. Până acum, conținutul creat de Apple s-a limitat la o mini-serie despre Dr. Dre, ce va apărea pe parcursul acestui an.

Planurile companiei sunt să ofere conținut original până la sfârșitul 2017, însă compania nu a comentat până acum informațiile apărute.