Noul Twin Peaks are o dată oficială de lansare [VIDEO]
Dacă vă numărați printre cei cărora Twin Peaks le-a marcat copilăria sau tinerețea, vă veți bucura să aflați că noul sezon din serial are o dată de lansare.
S-a lansat în 1990. La câțiva ani după revoluție, Twin Peaks făcea valuri în România și în fiecare colț al lumii. Între timp, a devenit cea mai importantă creație a regizorului David Lynch, același individ responsabil și de redactarea scenariului pentru serialul un pic ciudat. La bază, ați fi fost tentați să-l clasificați ca un serial polițist care gravitează în jurul unei singure crime. Twin Peaks era însă mult mai complex decât atât, iar succesul său s-a datorat în egală măsură distribuției, coloanei sonore și scenariului.
Cu o investiție impresionantă, postul american Showtime va readuce pe ecranele televizoarelor un nou sezon din Twin Peaks în 2017. În teorie, ar fi trebuit să fie lansat în 2016, dar au existat mai multe probleme legate de partea financiară a ecuației care au generat întârzieri. Din aceste motive, David Lynch era să se retragă din proiect. Din fericire, totul e bine când se termină cu bine.
Premiera noului sezon din Twin Peaks va avea loc pe 21 mai 2017 la ora 21:00 în Statele Unite. Deși nu avem o confirmare oficială, cel mai probabil, respectiva producție va ajunge în România prin intermediul HBO. Premiera va fi de forma a două episoade de câte o oră. Ulterior, vor exista alte 16 episoade de câte o oră difuzate săptămânal. E bine de știut că David Lynch se va afla la cârma tuturor episoadelor noi în calitate de regizor, iar scenariul pentru fiecare dintre ele va fi redactat de David Lynch împreună cu Mark Frost, co-creatorul serialului original.
Distribuția va fi în mare parte aceeași, cu Kyle MacLachlan revenind în rolul lui Dale Cooper – agent special FBI. Angelo Badalamenti, responsabil de una dintre cele mai populare coloane sonore din toate timpurile, va reveni pentru a scrie muzica noului sezon.