NASA vs comunism: Cum a dus ”Războiul Stelelor” la căderea comunismului
La 26 de ani de la căderea comunismului, puțini mai știu că una din cauzele principale ale disipării puterii roșii a fost incapacitatea de ține pasul cu progresul și inovațiile tehnologice.
[related]
Bazându-se pe industria grea, doctrina sovietică a tratat cibernetica și dezvoltarea a ceea ce numim noi azi computere (atât partea de hard, cât și pe cea de soft) ca pe un moft capitalist. Când un actor devenit președinte al SUA, Ronald Reagan, a venit cu o inițiativă desprinsă parcă din industria de la Hollywood, sovieticii au dorit să o egaleze forțând până la colaps înapoiata industrie rusească. Inițiativa președintelui american se numea Războiul Stelelor.
Mulți dintre noi am auzit despre expedițiile Apollo, despre programul spațial NASA, despre primul om în spațiu, Iuri Gagarin, despre cățelușa Laika, despre Sputnik, despre aselenizare și primele cuvinte ale lui Neil Armstrong. Ceea ce se spune mai puțin este faptul că toate aceste proiecte îndrăznețe și mărețe nu au fost făcute doar din dorința omului de cunoaștere, ci în primul rând din rațiuni militare. Războiul Rece dintre cele două mari blocuri comunist și cel capitalist au angrenat bugete vaste investite în dezvoltarea tacticilor militare care ar anihila dușmanul. Cucerirea universului a devenit așadar o țintă pentru cele două mari super puteri: SUA și URSS.
Alegerea lui Ronald Reagan ca presedinte al SUA în 1980 a fost un moment hotărâtor. El este primul presedinte american care își pune problema reală a eliminării principalului oponent – URSS. Dacă până la el președinții și politica americană viza îngrădirea și împiedicarea răspândirii doctrinei comuniste, Reagan vizează capul hidrei. Celelalte administrații se bazau pe doctrina „MAD”-„Mutually Assured Destruction”-„Distrugerea reciprocă garantată”, bază a „descurajării”-„deterrence” practicată în timpul Războiului Rece, dar Reagan beneficia de ani de zile de investiții importante în noile arme cibernetice și în programul spațial american NASA.
În 1983 Reagan a anunțat că dezvoltarea unui sistem spațial anti-rachetă se afla în topul priorităților sale. Inițiativa Strategică de Apărare (SDI) a fost denumită Războiul Stelelor, după celebrul film regizat de Geroge Lucas, iar sovieticii au crezut că SUA se pregătea pentru un atac nuclear contra URSS, folosindu-se de avansul programului spațial. Pentru Reagan, SDI însemna sporirea siguranței lumii și făcea armele nucleare irelevante, pentru că în această teorie toate rachetele, indiferent de încărcătură ar fi fost distruse în aer din spațiu.
Dincolo de ideea ruptă parcă din filmele SF, Reagan viza ceva mult mai pragmatic și anume colapsul lumii sovietice. Reagan a înțeles vulnerabilitățile URSS și a decis să le exploateze, a priceput că decădere economică a sovieticilor era vizibilă după ani de înarmare și a avut viziunea că ideologia URSS, va duce colosul roșu în prăpastie. În primii ani de mandat Reagan a înțeles că posibilitățile lumii libere sunt deja întinse la maximum. Crizele petrolului, înarmările și politica de supravietuire împotriva pericolului comunist triplaseră datoria externă a SUA. Prețul era mare și deși putea fi justificat, Reagan a preferat ca toate aceste chetuieli să le îmbrace într-o altfel de poveste, una care speria URSS-ul.
Ronald Reagan îi prezenta lumii pe americani drept salvatori, eroi, cei care reușesc în orice fac. Fiecare provocare sovietică era privită ca pe un loc în care se putea riposta deschis, pentru că sovieticii din cauza sistemului spațial anti-rachetă nu ar fi putut să riposteze.
Jocul a fost dublu. Se purta o bătălie psihologică inoculându-se frică pentru liderii sovietici și speranță pentru popoarele „socialiste”. Reagan se baza mai mult pe:
1. propaganda despre pe avansul informațional și tehnologic căpătat în urma celebrelor misiuni Apollo;
2. popularitatea unor filme care penetraseră cortina de fier și care creaseră mitul invincibilității soldatului american și posibilitatea unor bătălii date în spațiu (primele trei filme din seria Star Wars rulează chiar în anii mandatului lui Reagan)
3. mitul capacităților nelimitate dezvoltate de NASA. În aprilie 1983 președintele cere NASA să conceapă proiectul unei stații spațiale, iar în data de 25 ianuarie 1984, în Discursul despre starea uniunii anunță intenția de a fi construită, prin colaborare internațională.
Ideea construirii acestei stații internaționale venea în completarea jocului pe care Reagan îl făcea. După câțiva ani de studii planul se dă spre spre aprobare. Sumele sunt fabuloase și cresc și mai mult după incidentul din 1986 când o nava Challenger explodează. În 16 iulie 1988, președintele Ronald Reagan botează stația spațială cu numele de Freedom (română Libertatea), însă în acestă variantă stația nu va fi construită niciodată. Proiectul acestei Stații Spațiale Internaționale pornește târziu abia în 1998, după ce Bill Clinton a invitat și Rusia, succesoarea URSS-ului care părea că se îndreaptă către democrație, să participe la program.
Totuși sperietoarea a funcționat. Propaganda, programul spațial, inițiativa Statiei Spațiale Internaționale și alte declarații și demonstații de forță au făcut ca Liderul URSS, Mihail Gorbaciov, să admită că țara lui nu mai poate ține pasul. Începutul negocierilor și gesturile de slăbiciune au pus capăt puterii comuniste.