Artefacte istorice pentru care nu există explicații
Istoria umanității se întinde pe câteva milenii, iar o mulțime de artefacte istorice pun probleme cercetătorilor, prin prisma complexității acestora.
Există o mulțime de artefacte istorice bine-cunoscute la nivel mondial, tocmai prin prisma faptului că o explicație cu privire la crearea sau la folosirea acestora nu poate fi oferită. Mai jos aveți o listă cu 10 dintre cele mai cunoscute artefacte ce ridică, în continuare, semne de întrebare cu privire la natura lor.
Sferele de piatră din Costa Rica
Aceste formațiuni din piatră sunt interesante din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte, sunt sfere aproape perfecte, iar pe de altă parte, nu li se cunosc nici originea, dar nici destinația.
Acestea au fost descoperite în anii 1930 de muncitorii de la o plantație de banane, ce curățau jungla. Legendele locale spun că aceste sfere conțin aur, ascuns acolo de cei ce le-au realizat. Cu toate acestea, unele sfere au fost aruncate în aer și s-a dovedit că nu conțin nimic altceva decât piatră.
Teoriile din prezent spun că ar putea fi vorba de o reprezentare a corpurilor cerești observate de o cultură antică, sau de simple obiecte de delimitare între teritoriile unor triburi diferite.
Capul de la Tecaxic-Calixtlahuaca
Capul de la Tecaxic-Calixtlahuaca este un cap de teracotă, care face probabil parte dintr-o statuie completă. Acesta este similar ca aspect cu artefactele romane, doar că a fost descoperit în Valea Toluca, la 65 de kilometri nord-vest de Mexico City, din Mexic.
Există mai multe teorii cu privire la acesta, dar niciuna nu poate fi verificată. Se ia în calcul ideea de traversare a oceanului de către romani, dar și cea a aducerii în spațiul mexican a acestui cap de către o navă ajunsă mult mai târziu. Este posibil să fie vorba chiar de un contact pre-columbian norvegian, având în vedere că acest cap poartă o cască asemănătoare cu cele nordice.
Bateria de la Bagdad
Se pare că oamenii din Mesopotamia aveau idee despre cum să producă energie electrică, având un avans de câteva mii de ani înaintea restului lumii. Tot în jurul anilor 1930, acest artefact a fost descoperit în urma unor săpături din apropiere de Bagdad. Acesta este un borcan de 13 centimetri înălțime, cu o tijă de fier ce iese din interior. Înăuntru, a fost descoperit un cilindru din cupru, iar în interiorul cilindrului se afla o altă tijă de fier.
Construcția a fost analizată și s-a concluzionat că este o baterie ce poate produce un curent electric de 1 volt. Conform unei teorii, aceasta ar fi fost folosită pentru electroplacarea cu aur. Experții sunt însă contrariați de modul în care o astfel de creație tehnologică a fost uitată, mai târziu, dar nu explică nici de ce astfel de artefacte istorice nu au mai fost găsite în regiune.
Ciocanul londonez
În anii 1930, un artefact istoric ciudat a apărut în London, Texas devenind popular 50 de ani mai târziu: un ciocan încrustat într-o bucată de rocă din perioada ordoviciană. Roca are o vârstă de 400 de milioane de ani, dar ciocanul este unul de factură relativ modernă. Acesta este compus îndeosebi din fier, dar și din sulf și clor.
Unii susțin că ciocanul ar data din anii 1800, fiind asemănător cu cele folosite în perioada și regiunea respectivă. Alții susțin că este imposibil, având în vedere că roca s-a format în jurul acestuia. Dincolo de aceste controverse, este de remarcat că în ultimii 80 de ani, ciocanul nu a oxidat.
Manuscrisul Voynich
Între lista de artefacte istorice misterioase, manuscrisul Voynich ocupă un loc de top, deoarece este, cu siguranță, cea mai misterioasă carte din lume. Autorul este necunoscut, cartea este scrisă într-o limbă indescifrabilă, iar paginile sunt pline de simboluri inexplicabile și ilustrații ciudate.
Ceea ce face manuscrisul atât de misterios este că a fost scris folosind un alfabet unic, ce nu are nimic în comun cu vreun alt sistem de scris din întreaga lume. Manuscrisul le-a dat bătăi de cap criptografilor de-a lungul secolului XX și încă nu a fost descifrat.
Moneda din Maine
Moneda din Maine, sau moneda Goddard, este unul dintre misterioasele artefacte istorice care nu au o explicație completă. Moneda este de origine norvegiană, datând din perioada regelui Olaf Kyrre (ce a domnit între 1067 și 1093), dar a fost găsită în statul american Maine.
Nu se știe cum a ajuns moneda norvegiană tocmai în America, dar este o dovadă că au existat traversări pre-columbiene ale Atlanticului și că anumite civilizații știau de existența acestui continent. Zona în care a fost găsită moneda a fost bogată în artefacte, aproximativ 20.000 de fiind găsite aici. Cu toate acestea, toate, în afară de monedă, erau de origine indiană.
Figurinele de aur incașe
Aceste figurine de aur, ce reprezintă obiecte misterioase, au fost descoperite în America de Sud și amintesc de aparate de zbor. Nu se știe ce anume a servit drept inspirație pentru aceste artefacte istorice.
În 1996, Algund Eeboom și Peter Betling, doi aeromodeliști germani, au confirmat ipoteza conform cărora figurinele erau mașinării de zbor. Aceștia au construit replici exacte, de 16 ori mai mari, pe care le-au echipat cu motoare și sisteme de control. Aparatele au reușit nu doar să se ridice de la sol, ci și să execute diverse manevre în aer.
Giulgiul din Torino
Giulgiul din Torino este, probabil, cel mai cunoscut dintre artefactele istorice prezentate în acest articol. Pentru unii, este una dintre dovezile incontestabile ale existenței lui Iisus, în timp ce pentru alții este doar o făcătură. Despre giulgiu se consemnează înscrieri încă din secolul al VII-lea, iar proveniența sa este încă necunoscută.
Biserica Catolică a acceptat testarea cu carbon radioactiv a giulgiului, iar rezultatele arată că acesta ar data din perioada anului 1300. Rezultatele au fost acceptate de Biserică, dar au fost contestate de o parte din comunitatea științifică. Pe baza altor teste, s-a ajuns chiar și la concluzia că giulgiul ar avea 3000 de ani vechime. Deși Biserica Catolică nu a contestat rezultatele de laborator, nu s-a pronunțat niciodată cu privire la autenticitatea giulgiului.
Mecanismul Antikythera
Mecanismul Antikythera este unul dintre cele mai vechi mecanisme de calcul, fiind, cel mai probabil, primul calculator analog din istoria omenirii, având un design extrem de complex. După câteva decenii de cercetării, istoricii au determinat că mecanismul era folosit pentru a arăta poziția Soarelui și a Lunii, dar și mișcările planetelor pe cer. De asemenea, mecanismul putea prezice eclipsele solare și de lună.
Cu toate acestea, există multe controverse cu privire la posibilitatea unei civilizații antice de a crea un dispozitiv atât de complex în perioada în care acesta ar fi fost dezvoltat. Unii experți sunt de părere că mecanismul ce are la bază mai multe roți dințate de bronz, a influențat alte dispozitive asemănătoare din următorul mileniu.
Dodecahedronul roman
Un dodecahedron roman este un obiect creat fie din piatră, fie din bronz, care are 12 fețe pentagonale, fiecare dintre acestea având o gaură circulară, de diametru diferit. Aceste structuri datează din secolele II-III și au fost găsite în diverse zone, cum ar fi Italia, Ungaria, sau Țara Galilor, cele mai multe fiind găsite în Franța și în Germania.
Nicio mențiune vizuală sau scrisă despre aceste artefacte nu apare în izvoarele istorice, astfel că nu se știe pentru ce erau folosite. Speculațiile vorbesc despre faptul că dodecahedroanele romane puteau fi suporturi de lumânări, artefacte religioase sau chiar zaruri. Cu toate acestea, scopul lor real, dacă a existat vreunul, este necunoscut.