Incepe razboiul aplicatiilor mobile
La inceput a fost iOS-ul, dupa care a aparut Androidul, iar acum a venit si randul lui Windows Phone 7 sa impresioneze gamerii cu jocurile dezvoltate special pentru ei.
De fapt, Microsoft spera ca pasionatii de jocuri sa fie printre primii care vor cumpara terminalele mobile cu cel mai nou sistem de operare aparut pe piata, cunoscute si ca telefoane Xbox, datorita faptului ca vin cu serviciul Xbox Live incorporat.
Concret, integrarea serviciului Xbox Live permite posesorilor de telefoane cu WP7 nu numai sa-si impartaseasca si sa-si compare experientele din domeniul jocurilor cu alti utilizatori, dar si sa acceseze / imbunatateasca profilul de joc de pe consola Xbox 360.
Daca vreti si cifre, va putem spune ca momentan sunt disponibile in Marketplace peste 400 jocuri, din care doar 26 Xbox Live enabled, dar va puteti astepta la o crestere exponentiala a numarului, in cel mai scurt timp. Asta inseamna ca existe sanse sa ajunga din urma, la acest capitol, sistemul de operare al celor de la Google, dar nu si pe cel al Apple, care e cu mult in fata.
In Marketplace, dupa cum era de asteptat, se gasesc atat aplicatii gratuite, cat si aplicatii contra cost. De luat in calcul este faptul ca in cazul jocurilor pentru care se plateste, de cele mai multe ori se gasesc si variante demo, gratuite, pentru a va putea face o parere inainte de a cumpara.
Mai jos, aveti cateva aplicatii incercate si recomandate de cei de la Gizmodo:
1. „Max and the Magic Marker” – 6,99$
2. „The Harvest” – 6,99$
3. „CarneyVale: Showtime” – 2,99$
4. „Flowerz” – Gratuit
5. „Flight Control” – 2,99$
6. „Star Wars: Battle For Hoth” – 2,99$
7. „The Sims 3” – 6,99$
8. „The Revenants” – 2,99$
9. „de Blob: Revolution” – 2,99$
10. „Text Text Revolution” – Gratuit
11. „AlphaJax” – 3,99$