17 nov. 2016 | 12:07

Mașinile Tesla vor deveni mai rapide printr-un update de software

ENTERTAINMENT
Mașinile Tesla vor deveni mai rapide printr-un update de software

Tesla va livra în curând un update de software care va îmbunătăți performanțele mașinilor sale.

Compania lui Elon Musk produce în ziua de azi mașina cu cea mai bună accelerație, dintre cele aflate în comerț. Însă Tesla încearcă să crească performanțele vehiculelor sale în continuare, iar una dintre metodele prin care va realiza acest lucru în curând va fi un update de software.

După cum scriu și cei de la publicația The Next Web, producătorul va livra de curând o actualizare prin intermediul căreia Model S P100D și Model X SUV vor beneficia de o accelerație mai bună. Mai exact, ambele vehicule vor putea ajunge la 100km/h cu o zecime de secundă mai devreme. Astfel, versiunea high end de Model S va reuși să întreacă vehicule mult mai scumpe și mai cunoscute, precum Bugatti Veyron 16.4 Grand Sport Vitesse (cu o valoare de 2,25 milioane de dolari), sau Ferrari LaFerrari (care costă în jur de 1,42 milioane de dolari).

Din câte se pare, pentru a beneficia de capacitățile oferite de noua actualizare, posesorii de vehicule Tesla vor fi nevoiți să activeze acel Ludicrous Mode. Din fericire, atât vechile modele P100D, cât și cele noi vor primi update-ul. Luna trecută, Tesla a anunțat că toate mașinile care vor fi produse în viitor vor fi pregătite pentru funcția de pilot automat, inclusiv Modelul 3.

Noile mașini produse de Tesla vor fi echipate cu un nou set de dispozitive hardware ca standard, astfel că vor fi pregătite pentru funcțiile de condus autonom. Anunțul este valabil pentru Model X, Model S, dar și pentru Model 3, care ar trebui să intre în producție în 2018. Funcția de autopilot oferă sistem automat de control al vitezei și sistem de păstrare a benzii de mers, dar are și avertizări de coliziuni și frânare de urgență. Asta presupune că fiecare mașină va avea 8 camere de filmat, 12 senzori ultra-sonici și un radar frontal.