Westworld – Episodul VII: Situația cere un sacrificiu [PLAYFILM]
Cel mai nou episod din Westworld este mai revelator decât m-aș fi așteptat și aduce câteva turnuri de situație pe care nu mulți le-ar fi intuit.
Deoarece o mare parte din acest episod face referire la turnurile de situație pe care le-am menționat mai sus, mi-e destul de greu să scriu acest review fără să dau spoilere, astfel că e foarte posibil ca rândurile să fie mai puține decât de obicei. Nu vreau să vă stric surpriza, dar lucrurile nu sunt ceea ce par a fi.
Da, probabil ne-am obișnuit deja ca lucrurile să fie, de fapt, mai diferite decât credem, dar tocmai când începusem să intuim câteva informații legate de parc, atât despre interiorul, cât și despre exteriorul lui, lucrurile se schimbă iarăși.
Robert Ford e de peste 30 de ani la cârma parcului și pare că a venit vremea ca el să se retragă, sau să fie retras, asta dacă cei din compania Delos nu îl conving să lase de bunăvoie frâiele. E de înțeles, Ford a pus bazele întregului proiect, alături de Arnold (pe care îl găsim iarăși menționat în dialogurile din episod, dar despre care nu știm încă suficiente ca să înțelegem ce s-a întâmplat, de fapt, în urmă cu 34 de ani), iar după moartea acestuia s-a ocupat în principiu singur de dezvoltarea parcului și a firelor narative.
Ceea ce descoperim însă în acest episod este că Ford este mult mai împământat în parc decât am crezut până acum, astfel că e puțin probabil ca Delos să aibă vreo șansă să preia controlul. După întâmplările din finalul episodului, mai exact, pare că Ford este savantul nebun care e pus pe rele, dar acțiunile sale cu siguranță o vor ține pe Charlotte departe atât de el, cât și de ideea de a-l înlătura de la conducere.
Androizii nu pot să observe lucruri care le-ar putea face rău; cu alte cuvinte, nu pot să observe lucruri care i-ar face să-și pună întrebări cu privire la propria existență. Imagini din exteriorul parcului, sau chiar schițe ale propriei existențe sunt elemente care nu transmit nimic privitorului, ferit de propria limită a existenței. Mi se pare intrigant că roboții au o serie de comenzi la care răspund, în mod normal, dar că au și unele la care doar Ford are acces, prin indicații extrem de discrete făcute unui android. Cel mai probabil, reveriile despre care am vorbit în trecut nu ”au probleme”, ci au elemente prin care Ford poate să acceseze comenzi avansate ale androizilor.
Știam că Anthony Hopkins este un actor remarcabil și mi-a plăcut să îl văd în Westworld încă de la început. Cu toate acestea, prestația din episodul 7 este, de departe, cea mai bună de până acum. Acesta privește impasibil o scenă extrem de violentă care ar servi ca dovadă că nu mai este capabil să administreze parcul. Veți reține figura lui extrem de expresivă, care ne dovedește că acesta se gândește la foarte multe lucruri în acele momente și că știe deja care va fi scăparea sa. Bernard ia asupra sa vina pentru upgrade-ul defectuos, iar decizia sa are consecințe importante atât pentru el însuși, cât și pentru restul personajelor.
Teoria conform cărora există mai multe perioade în care se petrec firele narative este susținută din nou de firul epic în care sunt prezenți Dolores și William. Cei doi călătoresc nu doar într-un loc, ci și într-un timp în care sălbaticii încă îi țin pe curioși departe prin capete scalpate și înfipte în țepușe. William pare să fie cel ce ajunge la esența Westworld, cel puțin prin prisma lui Ford. Universul de aici nu este făcut pentru ca oamenii să se distreze jucându-se de-a cowboy-ii, ci pentru ca vizitatorii să se descopere, cu adevărat, pe ei înșiși.
Maeve este mult mai avansată ca urmare a update-ului ”neoficial” pe care l-a suferit în episodul anterior și sunt foarte sigur că este primul dintre androizii Westworld care reușește să devină conștient de sine. Maeve are de gând să scape. Cum și dacă va reuși asta, rămâne de văzut. Unde ar ajunge, iarăși, rămâne să vedem în episoadele următoare.
Al 7-lea episod ne îndepărtează de aventurile Omului în Negru, ce nu-și mai face simțită prezența de această dată, dar e greu să-i simți lipsa când ești cu ochii ațintiți către ecran, încercând să anticipezi gândurile lui Ford, dar și deciziile luate de Bernard sau de Dolores. Finalul ne lasă cu multe întrebări, la care sper să aflăm răspunsurile până la finalul sezonului, dacă nu chiar în episodul următor. Firește, vom avea întrebări noi și după următoarele episoade, rămâne de văzut cum ne aranjăm teoriile.