05 nov. 2016 | 10:00

Napflix rulează cele mai plictisitoare videoclipuri ca să adormi mai ușor

ACTUALITATE
Napflix rulează cele mai plictisitoare videoclipuri ca să adormi mai ușor

Napflix este un serviciu care se folosește de o metodă foarte interesantă pentru a-i ajuta pe utilizatori să adoarmă.

Un studiu efectuat recent a confirmat încă o dată faptul că sunt șanse mari ca persoanele care susțin vehement că nu au nevoie de rutina de opt ore de somn pe care medicii o recomandă să se amăgească. Iar în ziua de azi, foarte multe persoane folosesc laptopurile sau telefoanele mobile înainte de somn. Medicii nu recomandă acest lucru, însă dacă vă numărați printre cei care nu pot adormi decât în acest mod, Napflix ar putea fi un serviciu extrem de util.

Asta deoarece a fost proiectat în mod special pentru a-i ajuta pe utilizatori să adoarmă mai ușor, printr-o metodă extrem de interesantă. Napflix are o selecție a celor mai plictisitoare videoclipuri de pe Facebook, pe care le afișează utilizatorilor care vor să adoarmă cât mai rapid. Cât de plictisitoare sunt videoclipurile? După cum scrie site-ul The Next Web, ați putea ajunge să vizionați materiale de trei ore cu peștii dintr-un acvariu sau să urmăriți documentare despre bonsai.

Recunosc că nu am încercat așa ceva până acum, dar ideea de a privi peștii înotând într-un acvariu pare destul de bună, în contextul în care vrei să adormi. Unul dintre materiale, de exemplu, durează aproximativ 42 de minute și ne prezintă o persoană care explorează colecția de timbre ale tatălui său. Videoclipul pare a fi foarte eficient, însă unii utilizatori de pe YouTube se plâng de faptul că nu apucă să-l vizioneze pe tot deoarece adorm.

Din câte se oare, televiziunea de acest fel a devenit din ce în ce mai populară pe parcursul anilor, în contextul în care mulți oameni au de-a face cu probleme legate de somn. Desigur, în ciuda numeroaselor materiale plictisitoare, există și unele videoclipuri interesante, de care, probabil, ar trebui să vă feriți atunci când accesați Napflix.