20 oct. 2016 | 14:29

RCS & RDS crește viteza de upload și reduce tarifele abonamentelor

ACTUALITATE
RCS & RDS crește viteza de upload și reduce tarifele abonamentelor

Vești bune pentru clienții RDS: compania crește vitezele de upload la serviciul de internet Digi Net Fiberlink 300, 500 şi 1000 şi reduce tarifele abonamentelor, începând cu data de 21 octombrie.

Vitezele de upload disponibile la pachetul Digi Net Fiberlink 300 sunt de până la 150 Mbps, pentru Digi Net Fiberlink 500 de până la 250 Mbps şi pentru Digi Net Fiberlink 1000 de până la 500 Mbps şi se aplică clienţilor noi şi existenţi.

Compania reduce cu peste 10% tarifele serviciului de internet Digi Net, atât pentru clienţii noi care vor unul dintre abonamentele Digi Net Fiberlink 500 sau Digi Net Fiberlink 1000, dar şi pentru clienţii existenţi dacă solicită schimbarea tipului de abonament sau îşi prelungesc contractul existent. Clienţii noi vor plăti pentru pachetul Digi Net Fiberlink 500 34 lei/lună (TVA inclus) de la 39 lei (TVA inclus) şi pentru Digi Net Fiberlink 1000 39 lei/lună (TVA inclus) de la 45 lei/lună (TVA inclus).

De asemenea, clienții Digi Net Fiberlink 300, 500 și 1000 care îşi activează contul Digi Play până la 31 decembrie 2016, pot urmări, până la 31 iulie 2017, fără niciun cost suplimentar la abonament, conţinutul variat de filme, concerte şi animaţii disponibil online. În plus, în funcţie de tipul de abonament ales, clienţii vor avea acces fără costuri suplimentare în Digi Storage, serviciul de stocare, partajare şi organizare a datelor personale în cloud. Mai multe informații legate de abonamente găsiți aici.

RCS & RDS a finalizat la sfârşitul anului trecut modernizarea rețelei naționale şi internaţionale prin trecerea de la multiplu de 10Gbps la capacităţi multiplu de 100Gbps. Această modificare a mărit capacitatea reţelei și a asigurat o creștere a lărgimii de bandă pentru a susţine serviciile care solicită trafic intens şi stabil pentru serviciile şi aplicațiile de ultimă generaţie.