14 oct. 2016 | 16:44

Apple ar putea să se orienteze asupra realității augmentate

ACTUALITATE
Apple ar putea să se orienteze asupra realității augmentate

Tim Cook a oferit de curând un indiciu în legătură cu viitorul Apple.

Anul acesta, după cum probabil știți, am avut parte de lansarea a două dispozitive pentru realitate virtuală extrem de importante: HTC Vive și Oculus Rift. După succesul comercial din faza inițială, însă, vânzările se pare că au stagnat. Acei ”early adopters” au achiziționat kit-urile respective, însă consumatorii de rând au dat impresia că nu sunt interesați de experiențele oferite de Vive și Rift.

În aceste condiții, probabil că nu ar trebui să ne mire faptul că Apple ar putea alege să se concentreze asupra realității augmentate. Conform celor de al DigitalTrends, posibilitatea aceasta a început să fie discutată în urma unui comentariu făcut recent de Tim Cook. După părerea lui, nu există element care ar putea înlocui interacțiunea dintre oameni, iar tehnologia ar trebui să încurajeze acest lucru.

”Cred ca realitate virtuală are o serie de aplicații interesante, dar nu cred că este o tehnologie cu un potențial la fel de mare precum realitatea augmentată”, a declarat CEO-ul companiei din Cupertino. Mai mult decât atât, el este de părere că oamenii ar putea avea conversații mai productive dacă ar împărți aceeași experiență AR.

 

 

În urmă cu ceva vreme, Apple l-a angajat pe  Yury Petrov, un fost cercetător științific pentru Oculus (deținută de Facebook) , care acum lucrează drept „cercetător științific” la Apple. Conform profilului său de pe LinkedIn, Petrov a studiat experiențe care țin de realitatea virtuală, prototipuri optice și a dezvoltat un program de simulare computerizată. În aceste condiții, putem presupune că va lucra la proiecte similare și în cadrul Apple.

O altă „achiziție” Apple este Zeyu Li, care a lucrat ca inginer principal în viziune computerizată la Magic Leap, și care lucrează acum pentru Apple ca „inginer senior în algoritmul viziunii computerizate ”. Pentru cei care nu știu, Magic Leap este un startup care dezvoltă display-uri care se pot monta pe cap, similare HoloLens de la Microsoft, acestea fiind concepute pentru a proiecta obiecte virtuale în lumea reală.