Acest robot românesc se va asigura că smartphone-urile reacționează cum trebuie la atingeri
RINF Tech, companie românească specializată în furnizarea de soluții tehnologice integrate, prezintă robotul IQ MATT, un sistem de testare automată pentru dispozitive cu touchscreen.
IQ MATT poate să testeze orice tip de touchscreen, inclusiv telefoane inteligente sau tablete. Aflat momentan în faza de prototip, robotul de concepție românească va putea fi folosit începând cu anul viitor la scară largă pentru servicii de testare automată atât pentru companii telecom sau IT, cât și din industria producătoare auto sau în transporturi, potrivit unui comunicat remis Playtech.
Robotul IQ MATT asigură servicii de testare automată cu un grad ridicat de precizie. Folosind algoritmi din domeniul Computer Vision, IQ MATT poate recunoaște imaginile, dar și aplicațiile afișate, fiind capabil nu doar să navigheze pe ecran într-un anumit punct, dar și să interacționeze cu o anumită aplicație, independent de sistemul de operare pe care aceasta rulează.
Totodată, IQ MATT are capacitatea de a imita multiple gesturi umane în interacțiunea cu orice touchscreen și de a executa funcții combinate de atingere a ecranului (tap, swipe, pinch, twist, zoom in, zoom out ș.a.). Aceste abilități, de altfel, îl și diferențiază pe IQ MATT de alți roboți de testare care pot executa doar funcții unice (tap sau swipe etc.). Gesturile realizate, împreună cu identificarea de simboluri (icons) și câmpuri de interes (butoane, aplicații etc.), oferă posibilitatea ca IQ MATT să fie adaptat la orice scenariu de test. Spre deosebire de un tester manual, IQ MATT poate executa cicluri lungi de testare, de peste 24 de ore.
“IQ MATT este un produs 100% românesc, o dovadă a expertizei noastre în zona de servicii de asigurare a calității, dar și în dezvoltarea de soluții cu un grad ridicat de inovație tehnologică. Ne bucură această oportunitate de a demonstra încă o dată potențialul industriei IT românești de a oferi servicii și soluții inovatoare, în pas cu cele mai noi tehnologii și tendințe globale, spre beneficiul clienților de pe piata piața locală și internațională”, a declarat Constantin Iftime, CEO RINF Tech.