iPhone 7 este mai rezistent în apă decât Samsung Galaxy S7
Noul iPhone 7 a fost supus unor noi teste, iar rezultatele au fost impresionante.
După cum probabil știți deja, iPhone 7 și iPhone 7 Plus sunt primele telefoane Apple rezistente la apă, dar și primele care vin cu difuzoare stereo incluse. Ele beneficiază de standardul IP67, fiind capabile să reziste la stropiri, dar și la scufundări scurte. Un dispozitiv care îndeplinește standardul IP67 poate funcționa chiar și atunci când este scufundat un metru sub apă, timp de 30 de minute.
Însă cei de la EverythingApplePro au vrut să afle cu exactitate care este adâncimea la care noul iPhone 7 nu va mai rezista presiunii apei. Astfel, aceștia au efectuat o serie de teste interesante, în care au scufundat dispozitivul, alături de un Samsung Galaxy S7, pentru a le putea compara. După cum scriu și cei de la 9to5Mac, terminalul produs de Samsung beneficiază de standardul IP68, ceea ce ar presupune o rezistență sporită în fața prafului.
După cum puteți vedea în videoclipul de mai sus, cele două telefoane au fost plasate împreună într-un recipient acoperit și găurit, pentru a permite apei să intre. După aceea, pe parcursul mai multor sesiuni, au fost scufundate la adâncimi din ce în ce mai mari, fiecare scufundare având o durată cuprinsă între trei și cinci minute.
La 1,5 metri sub apă, niciunul dintre telefoane nu a avut nicio problemă, în ciuda faptului că sunt construite să reziste până la un metru. Primele probleme au apărut la adâncimea de aproximativ 9,1 metri. După 5 minute petrecute acolo, Samsung Galaxy S7 se repornea dintr-un motiv necunoscut, iar butonul capacitiv Home de pe iPhone avea unele probleme. Însă ambele dispozitive funcționau. Astfel, acestea au fost scufundate până la 10,6 metri.
La final, display-ul de pe Galaxy S7 nu mai funcționa, deși LED-ul albastru de pe partea frontală era aprins, la fel ca flash-ul de pe spate. De cealaltă parte, display-ul de pe iPhone 7 funcționa, deși partea inferioară avea unele probleme. Desigur, există multe variabile în cazul unor asemenea teste, însă acestea dovedesc că Apple a îmbunătățit într-un mod clar designul telefoanelor sale.