14 sept. 2016 | 13:06

A fost găsită „rețeta” pentru ecranul de smartphone care nu se sparge

ACTUALITATE
A fost găsită

Poate că iPhone 7 și Samsung Galaxy S7 sunt telefoanele momentului și au specificații uluitoare, dar un lucru e cert. Dacă le scapi pe jos, tot li se va face țăndări ecranul.

O echipă de oameni de știință din Marea Britanie propune o soluție pentru eterna slăbiciune a smartphone-urilor moderne. Aceștia susțin că au găsit rețeta-minune de ecran care nu se sparge și că, din 2018, o vor implementa atât pentru smartphone-uri, cât și pentru televizoare.

Au creat un nou tip de electrod, care conduce electricitatea prin sticlă. Electrozii obișnuiți sunt făcuți dintr-un material scump, numit oxid de indiu staniu (ITO), dar aceștia sunt concepuți printr-o combinație de nanofire de argint și grafen. Nanofirele reprezintă 0,0001 din lățimea unui fir de păr uman, iar grafenul este chiar mai subțire de atât. Din cauza acestor dimensiuni extrem de reduse, noii conductori sunt foarte flexibili și mult mai rezistenți la fisuri.

Oamenii de știință de la Universitatea din Sussex au colaborat cu o firmă de microelectrice din Oxford pentru a crea acești electrozi ingenioși. De asemenea, potrivit studiului publicat în revista Nanoscale, noii electrozi ar putea conduce electricitatea mai bine decât cei din oxid de indiu staniu.

Și oamenii de știință de la ETH Zurich au folosit nanofire de argint cu scopul de a crea ecrane tactile mai bune. În ianuarie, cercetătorii au prezentat un proces de printare 3D, grație căruia pot fi fabricați electrozi transparenți care să formeze o întreagă grilă de astfel de nanopereți. Oamenii de știință susțin că această tehnică se poate dovedi utilă pentru ecranele OLED ale viitorului. Studiul poate fi citit aici.