05 aug. 2016 | 06:53

Facebook filtrează clickbait: elimină știrile care te obligă la click

ACTUALITATE
Facebook filtrează clickbait: elimină știrile care te obligă la click

Este inevitabil să nu fi văzut titluri de clickbait pe Facebook, iar gigantul în socializare vrea să se asigure că nu veți mai interacționa cu conținut derutant.

Conceptul de clickbait nu a apărut de foarte mulți ani, dar cu siguranță este omniprezent pe internet. Acesta se manifestă prin diverse link-uri care, folosind niște titluri menite să te inducă în eroare sau să te facă foarte curios, aproape că te obligă să dai click pe un anumit articol. Multe dintre ele vizează ,,o soluție un pic ciudată” pentru ați crește sau micșora diverse părți ale corpului. Există clickbait prin care afli cum vindeci cancerul cu un anumit aliment minune sau că un alt aliment pe care îl consumi zilnic te poate omorî. În orice caz, deși acest tip de conținut menit să te inducă în eroare și să genereze trafic va exista întotdeauna pe internet, cel puțin pe Facebook se pare că îl veți găsi mai greu.

Lupta dintre Facebook și conținutul clickbait a început în urmă cu aproximativ 2 ani. De atunci, rețeaua socială a început să ducă cât mai jos în news feeed articolele pe care ai dat click doar pentru a le închide după câteva secunde, deoarece te-ai lămurit că în interior nu era ceea ce credeai. În plus, a renunțat aproape complet să mai includă doar titluri la știri, punând de asemenea accent și pe cele câteva rânduri de preview dintr-un articol care te ajută să înțelegi mai bine ce se află la un click distanță.

Deoarece eforturile descrise mai sus se pare că nu au fost foarte eficiente, oficialii Facebook tocmai au anunțat pe blogul companiei un nou sistem de filtrare ce va începe să fie pus în aplicare în următoarele zile. ,,Cu acest update, utilizatorii vor vedea mai puține povești de clickbait și mai multe povești pe care chiar își doresc să le vadă în feed.” Din câte se pare, noul sistem va fi foarte similar cu un filtru avansat de spam, filtrând toate știrile care includ anumite formulări în titlu. Punctul de start al educării filtrului a fost format din zeci de mii de titluri de clickbait marcate de utilizatorii rețelei sociale și de angajații Facebook.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele