Durerea lor și ipocrizia noastră, a tuturor: despre atentate și ”intimitate”
Un tată îndurerat cere dreptate pentru fiica lui. Avea 23 de ani și a fost răpusă de gloanțe în timpul atacului de la 13 noiembrie 2015, din Paris. Bate cu pumnul în masă, își șterge lacrimile și caută vinovați. Avocatul îi găsește rapid: Facebook, Google și Twitter. Dar vinovați pentru durerea lui suntem noi toți.
[related]
Rândurile de mai sus sunt imaginate, dar au legătură cu realitatea. Un bărbat din California a decis să dea în judecată cele trei companii pentru că le-ar fi permis teroriștilor să se organizeze și să îi ucidă fiica. Iar acesta nu este un caz singular. Săptămâna trecută, un grup de oameni cu cetățenie dublă, americană și israeliană, a dat în judecată Facebook și cer companiei despăgubiri de un miliard de dolari, pentru că ar fi facilitat atacuri ale militanților palestinieni asupra rudelor lor.
Și au dreptate să fie îndurerați și să caute vinovați. Dar nu au dreptate în privința respectivilor vinovați.
Nu sunt creatorii rețelelor sociale, ai aplicațiilor de mesagerie și ai platformelor de conținut video. Noi, în paranoia noastră și în veșnica încercare de a ne da mai multă importanță decât merităm, suntem autorii morali ai atentatelor.
”Este incredibil de simplu să fii anonim pe Internet, dar nu există avantaje pentru asta decât în momentul în care acțiunile tale sunt imorale sau ilegale.”
Noi, cei veșnic îngrijorați de “confidențialitatea datelor” și de intimitate, noi, cei care nu ne dăm în lături să ne facem publică adresa de domiciliu în schimbul unui pachet de țigări gratuit.
Noi, care în monotonia noastră absurdă ne credem suficient de interesanți încât avem impresia că bârfele noastre banale – despre meciul de aseară, despre cât ne detestăm locul de muncă sau despre cât de ușuratică e vecina de la etajul doi – și-ar putea găsi locul într-un dosar stufos al SRI sau al Facebook care putea fi folosit pentru a ruina viața. Pentru că toți vom deveni înalți demnitari sau lideri de corporații, poate generali de nșpe stele, nu-i așa?
Noi care vrem, după cum spune o vorbă dură din popor, și cu **** în *** și cu sufletul în Rai, suntem vinovații morali ai atentatelor. Punând piedici guvernelor și marilor companii, nu facem decât să deschidem portițe pentru persoanele rău intenționate.
Ne terifiază gândul că agențiile de securitate ne-ar putea citi emailurile (lucru care se întâmplă oricum), de parcă ne vom trezi cu un agent antitero la ușă pentru că am făcut un banc rasist cu un prieten. Ne îngrijorează că Google știe mereu unde ne aflăm și ce site-uri vizităm, de parcă ar urma să ne abordeze angajați ai companiei pe stradă și să împartă tuturor celor din jurul nostru copii ale istoricului nostru din browser. Ne tulbură, parcă, de fiecare dată când auzim că coruptul X a fost condamnat cu ajutorul stenogramelor, ca și cum ne-ar ridica poliția după ce ne lăudăm unui prieten că i-am furat bricheta altuia la o petrecere. Nu îi pasă nimănui de faptul că poate suntem un pic rasiști, un pic perverși, un pic răutăcioși. Dar egocentrismul acesta exacerbat face rău: nouă, dar și altora.
”Cu milioane de utilizatori care postează de miliarde de ori în fiecare zi, cum ar putea fi identificate cu ușurință conturile false care promovează ideologiile teroriste?”
Ce s-a întâmplat când guvernul României a propus ca achiziționarea cartelelor PrePay să se facă doar în schimbul datelor de pe buletin? Paranoia a pus stăpânire peste noi și am spus că este vorba despre interese ascunse ascunse ale politicienilor corupți, că nu este vorba despre siguranță, ci despre control. Dar când s-a descoperit că pentru organizarea mai multor atentate din Europa s-au folosit cartele PrePay românești, ce am făcut? Ne-am îngropat rușinea sub încă un strat de paranoia și am zis că e doar un pretext pentru a impune legea și pentru a fi ascultați.
Și de unde, totuși, această ipocrizie? Ne dăm datele din buletin când ne facem carduri de fidelitate la marile magazine, pentru a beneficia de reduceri de câțiva lei. Ne dăm datele băncilor ca să ne îndatorăm cu voia noastră. Lăsăm buletinul chiar și la ghereta de la care închiriem biciclete sau atunci când intrăm la ștrand. Dar câți dintre noi și-ar lăsa datele pe mâna unui gigant precum Facebook sau Twitter? Câți am fi de acord să fim verificați și autentificați pe baza buletinului în momentul în care facem un cont pentru un serviciu online?
În momentul de față, companiile date în judecată pentru că ar fi ”facilitat organizarea teroriștilor” nu au ce face pentru a opri astfel de evenimente. Cu milioane de utilizatori care postează de miliarde de ori în fiecare zi, cum ar putea fi identificate cu ușurință conturile false care promovează ideologiile teroriste? Cu niște utilizatori care sar de fund în sus de fiecare dată când află că o inteligență artificială le scanează mesajele și conținutul publicat, cum ar putea fi găsiți atentatorii înainte să-și poată pune planurile sângeroase în aplicare?
Și ce ne-ar costa pe noi să ajutăm aceste companii? Care ar fi prețul plătit de noi pentru o mai bună colaborare între agențiile de securitate și giganții din lumea IT-ului? Ne-am trezi cu reclame mai bine direcționate, la fel cum ne trezim și cu reclame de la supermarket-uri în poștă sau cu SMS-uri de la producătorii de țigarete.
Și acești giganți nu vor să facă altceva decât să câștige bani. Nu au interese politice decât atunci când vine vorba despre interzicerea serviciilor lor. Nu te-ar șantaja vreodată în cazul în care ai vrea să-ți închizi contul și nici nu te-ar trimite la închisoare dacă, de exemplu, i-ai critica pe fondatorii lor, pentru că tu le dai valoare. Mai mult, nu ar pune datele tale la dispoziția unui guvern totalitar care ar putea face cele enumerate mai sus, deoarece ar însemna să dispară complet.
Este incredibil de simplu să fii anonim pe Internet, dar nu există avantaje pentru asta decât în momentul în care acțiunile tale sunt imorale sau ilegale. Nu există beneficii în avea conturi false, decât dacă plănuiești să hărțuiești alte persoane sau să plănuiești masacre, să vinzi substanțe narcotice sau să fii vreun traficant de carne vie.
Haideți să fim ceva mai relaxați privind datele noastre personale și să nu ne mai prefacem că ne pasă de ele cu adevărat. Haideți să nu ne mai batem singuri pe spinare și să ne spunem că paranoia noastră este justificată. În punctul acesta, noi suntem cei care ”facilitează organizarea atacurilor teroriste”. „Pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic”, a spus Edmund Burke, filosof scoţian din sec. XVIII-lea. Haideți să facem ceva.