Overwatch – Unitate în diversitate [REVIEW]
Overwatch este primul first person shooter creat de cei de la Blizzard și un potențial favorit al pasionaților de sporturi online.
Sunt un om simplu. Aud cuvântul shooter și imediat mă gândesc că trebuie să am cel mai mare număr de kill-uri într-un meci. Și de aceea nu sunt bun la Overwatch.
Relativ banal la prima vedere, Overwatch este un joc extrem de complex, care va necesita multe zeci de ore din viața voastră în cazul în care vreți să deveniți cu adevărat buni. Dacă merită sau nu o asemenea investiție este o chestiune mult mai complicată și depinde de gusturile fiecăruia. Eu, de exemplu, prefer shooter-ele clasice, precum Call of Duty, dar nu pot nega potențialul pe care îl are acest joc.
În cazul în care Overwatch va reuși să-i propulseze pe cei de la Blizzard în vârful industriei sporturilor electronice, reușita se va datora în primul rând celor 21 de caractere extrem de bine construite. După cum au spus unii, fiecare dintre acestea ar putea avea un întreg joc construit în jurul său, iar Blizzard a ales să-i aducă pe toți la un loc. Astfel, diversitatea de care avem parte în timpul jocului este remarcabilă și reprezintă unul dintre principalele puncte forte ale jocului. Despre aceasta voi vorbi mai departe. Pentru moment, să ne concentrăm asupra aspectelor de bază ale jocului.
[related]
Voi începe cu povestea. Aflată în fața unei amenințări fără precedent, omenirea s-a văzut nevoită să alcătuiască o echipă de eroi, denumită Overwatch, care avea rolul să o salveze din situația dificilă. Eroii și-au făcut treaba, însă, din cauza unor sabotaje, echipa a fost destrămată, iar omenirea se vede acum din nou în pericol. Mulți au devenit mercenari, unii s-au izolat, însă Winston (așa cum veți vedea la începutul jocului) încearcă să îi reunească. Povestea nu are un rol foarte important în ceea ce privește gameplay-ul, însă măiestria cu care toate detaliile sunt puse la punct este impresionantă.
Așa cum ne-a obișnuit pe parcursul ultimilor ani de zile, Blizzard a reușit să creeze o serie de videoclipuri fascinante care au rolul de a ne face să înțelegem mai bine universul jocului. Preferatul meu este cel în care ne este explicată povestea celor doi frați Hanzo și Genji, însă toate merită urmărite cu atenție.
Trecând peste poveste, trebuie să știți că jocul are patru moduri: Escort, Assault, Hybrid și Control. Fiecare dintre ele are 3 hărți pe care se desfășoară. Escort, după cum probabil vă așteptați, necesită livrarea unui pachet către o anumită locație, într-o anumită perioadă de timp. Dacă transportul nu ajunge în timpul necesar, echipa aflată în defensivă câștigă.
În Assault, există anumite zone importante pe hartă. O echipă trebuie să le apere, în timp ce altă echipă trebuie să le cucerească până când timpul expiră. Teoretic, modul acesta ar trebui să fie unul foarte competitiv, însă am observat că nu de puține ori avem de-a face cu ceea ce unii au numit ”snowball effect”. Odată ce atacatorii controlează primul punct, drumul lor către următoarele este relativ ușor, iar echipa aflată în defensivă nu prea mai are nicio șansă.
Hybrid, de cealaltă parte, este o combinație între Assault și Escort, în timp ce Control se desfășoară pe sistemul ”cel mai bun din trei runde”. În control veți avea de-a face cu câte un obiectiv pe rundă. Cu cât controlați obiectivul pentru o perioadă mai lungă de timp, cu atât veți fi mai aproape de câștigarea rundei. Prima echipă care ajunge la 100% se impune. Acestea sunt cele patru moduri. Nu sunt foarte multe, însă, după părerea mea, sunt suficiente pentru a vă ține ocupați în următoarele luni de zile.
Overwatch – Puncte Pro
Diversitatea personajelor este unul din principalele plusuri. Avem nu mai puțin de 21 de caractere, împărțite în patru categorii: atac, apărare, tanc și suport. În funcție de categoria de care aparține personajul ales, jucătorul va fi nevoit să aleagă o strategie anume. Un personaj specializat pe apărare, de exemplu, nu va fi trimis niciodată înainte pentru a securiza o poziție dominată de inamici, întrucât abilitățile sale sunt gândite special pentru a bloca echipa adversă.
De cealaltă parte, dacă îți alegi suport și, totuși, ai de gând să te duelezi în continuu cu jucătorii din echipa adversă, atunci ar fi mai bine să-ți schimbi direct personajul. Înțelegerea rolului pe care îl ai în cadrul echipei este cât se poate de important în Overwatch. Nu poți face nimic fără echipă, iar în cazul în care nu joci bine, riști să-ți tragi echipa în jos. Armele principale sunt importante, dar nu sunt suficiente pentru a câștiga un meci. În schimb, jucătorii sunt forțați să învețe cum să le combine cu utilizarea abilităților pentru a îndeplini obiectivele.
Revenind la eroi, trebuie să menționez un lucru foarte important: faptul că doi eroi sunt în aceeași categorie nu înseamnă că puteți juca la fel cu ei. Unul dintre cele mai bune exemple pe care le pot oferi sunt Bastion și Junkrat. Primul este un robot, al doilea este un fel de Joker, care pur și simplu mă indispune atunci când îl văd.
Teoretic, amândoi sunt specializați pe defensivă, însă armele lor și abilitățile îi diferențiază enorm și obligă jucătorii să adopte strategii diferite. Bastion, de exemplu, este capabil să se transforme într-o turelă, în timp ce Junkrat se bazează pe o armă cu grenade, care are rolul de a încetini viteza cu care avansează atacatorii. După părerea mea, Junkrat este un erou oarecum slab, singurul motiv pentru care unii îl aleg fiind acea bombă sub formă de roată pe care o poate lansa.
Repet: toți eroii, chiar și cei incluși în aceeași clasa, sunt diferiți de ceilalți. Mai mult decât atât, fiecare erou pare a avea o slăbiciune anume. De ce este bun acest lucru? Deoarece Blizzard vă garantează că nu veți vedea în curând o formulă magică de alcătuire a echipei prin care veți avea victoria garantată.
Blizzard vă ajută să faceți tranziția de la shooter-ele clasice către Overwatch. Este cât se poate de clar că Overwatch nu se asemănă cu shooter-ele populare de pe piață, precum Call of Duty, Battlefield sau The Division. Nici măcar Rainbow Six: Siege, un alt joc în care munca în echipă este vitală, nu are foarte multe în comun cu el. Cei de la Blizzard sunt conștienți de acest lucru și de aceea au implementat câteva lucruri pentru a vă ușura tranziția.
În primul rând, avem un tutorial. În general, informațiile prezentate pe parcursul celor trei secvențe sunt oarecum plictisitoare, însă este un lucru foarte important pe care trebuie să-ș rețineți din tutorial: Soldier 76 este cel mai ușor personaj pentru cei lipsiți de experiență. Știu, eroi precum Genji par foarte interesanți la prima vedere, însă aveți încredere în mine: nu sunt.
De fapt, nici nu este necesar să ma credeți pe cuvânt. Blizzard a adăugat un indicator de dificultate pentru fiecare personaj. Cele mai ușoare personaje cu care puteți juca au doar o stea, iar cele mai dificile au trei stele. Genji se număr printre cele cu trei stele.
De asemenea, Blizzard a implementat și un sistem prin care membrii unei echipe primesc sfaturi în legătură cu componența echipei înainte de un meci. Astfel, dacă sunt prea puțini pe suport sau prea puține tancuri, veți fi avertizați. Din câte am văzut, oamenii sunt dispuși de multe ori să facă sacrificii pentru binele echipei, ceea ce e un lucru de apreciat. Nu este foarte plăcut să o schimbați pe Widowmaker cu Lucio, pentru a sta un meci întreg să-vă vindecați coechipierii cu ajutorul muzicii.
Overwatch – Puncte Contra
Conținutul este relativ limitat. Blizzard a inclus acele ”loot boxes”, care includ diverse upgrade-uri. Desigur, toate acestea sunt de ordin estetic, astfel că nu veți putea schimba armele sau abilitățile. Din păcate, loot box-urile pe care le primiți atunci când progresați către un nivel superior vă oferă rareori elemente valoroase. Pentru a avea acces rapid la acestea, Blizzard a inclus și posibilitatea de a cumpăra loot box-uri separat, cu bani. Merită acestea? În niciun caz. Să nu uităm că avem de-a face aici cu un first-person shooter, ceea ce înseamnă că nu veți apuca să vedeți acel skin nou în timpul jocului.
Overwatch – Concluzie
Overwatch este încă o realizare impresionantă a celor de la Blizzard, care combină rundele rapide cu gameplay-ul tactic pe care ți l-ai dori de la un shooter de acest fel. Este relativ ușor în prima parte, mai ales dacă îți alegi eroii potriviți, însă greu de stăpânit, menținând astfel interesul la cote maxime și evitând repetabilitatea și monotonia. Acum, nu mai rămâne decât o singură întrebare: va reuși Overwatch să se impună și în domeniul e-sports?