16 mai 2016 | 12:17

A ajuns cu mașina în lac în timp ce urmărea indicațiile oferite de GPS

ACTUALITATE
A ajuns cu mașina în lac în timp ce urmărea indicațiile oferite de GPS

Uneori, încrederea prea mare în GPS te poate costa enorm.

În ciuda progreselor uriașe din ultimii ani, GPS-urile nu sunt dispozitive perfecte. O femeia din Canada cu siguranță s-a convins de acest lucru de curând, după ce și-a condus mașina într-un lac. Aceasta, în vârstă de 23 de ani, se afla pe șosea în condiții de ceață, astfel că a decis să apeleze la GPS pentru a ajunge la destinație. După cum scrie și publicația CNET,  canadianca urmărea indicațiile dispozitivului său când a realizat că a ajuns într-un lac.

Totul s-a datorat unei virări la dreapta ratate. Astfel, în loc să întoarcă mașina, femeia a continuat să avanseze. Astfel, se pare că a ajuns pe o platformă de pe care sunt lansate la apă bărci. În cazul în care nu știți cum arată aceasta, trebuie să știți că veți avea parte de o coborâre înceată spre apă. În cazul în care vizibilitatea este redusă, sunt șanse mari să nu realizați că ați ieșit de pe șosea. Problema este că adâncimea apei scade extrem de rapid, iar din moment ce femeia nu a reușit să oprească mașina la timp, era imposibil să scoată mașina din lac.

Din fericire, aceasta se pare că a reacționat suficient de rapid încât să coboare unul dintre geamuri și să iasă din mașină foarte rapid. Femeia nu a fost rănit însă temperatura apei se pare că era de doar 4 grade Celsius. Nu este prima oară când un GPS este cauza unor astfel de erori. Anul trecut, de exemplu, un om a căzut cu mașina de pe un pod scos din uz, iar soția lui a murit în urma accidentului.

Nici unele dintre cele mai populare aplicații mobile nu s-au descurcat foarte bine. În Israel, de exemplu, aplicația Waze ar fi ghidat un grup de soldați către o zonă extrem de periculoasă, unde aceștia au fost implicați într-un schimb de focuri.