Povestea hackerilor care au marcat începuturile securității computerelor

Știm că vă plac poveștile de la începuturile internetului, așa că astăzi avem una despre hackeri vintage.

[related]

Pe 12 octombrie 1983, Bill Landreth i-a dat un telefon prietenului său, Chris din Detroit. Chris i-a explicat că cei de la FBI au dat un raid prin casa lui și i-a cerut lui Bill să nu îl mai sune. În ziua imediat următoare, și Bill s-a trezit cu aceiași musafiri la ușă. Cei de la FBI s-au pus rapid pe strâns de dovezi, inclusiv un computer pe care tânărul îl ascunsese sub patul surorii sale. Aparent, Bill și Chris, de 18, respectiv 14 ani, erau liderii unei coaliții de hackeri tineri cunoscută drept The Inner Circle.

Copiii care spărgeau sisteme la începuturile internetului

The Inner Circle avea aproximativ 15 membri, majoritatea adolescenți, din California de Sud, Detroit, New York și alte cinci regiuni din SUA. Tinerii hackeri accesaseră tot felul de rețele, de la Telemail a GTE (care găzduia e-mailuri pentru companii precum Coca-Cola, Citibank și NASA) la Arpanet, care era folosită de cercetători universitari și de personalul militar.

Soția lui Dani Oțil, de urgență la spital în miezul nopții. Medicii au pus-o imediat pe perfuzii

Românul care a devenit viral pe Tiktok când a zis că se întoarce în țară, după 7 ani de lucrat în Germania: ”Te pun să plătești și aerul pe care l-ai consumat!”

Chris, cumva plictisit, începuse să șteargă mailurile executivilor Coca-Cola și să folosească parolele de admin pentru a schimba numele conturilor. GTE, compania care opera serviciul Telemail, nu a fost foarte încântată, dat fiind faptul că era vorba de o acțiune ilegală. Costurile nu au fost foarte mari, pentru că, de exemplu, folosirea serviciului de mesagerie BMW de către utilizatorii neautorizați s-a ridicat la 0,29 dolari. Problema a fost faptul că oamenii și-au pierdut încrederea în siguranța sistemului GTE.

Matt Novak de la Gizmodo a reușit să îi găsească pe Bill și Chris, iar întreaga poveste o puteți citi aici. Merită tot timpul din lume. Bill Landreth se află în Santa Monica, are acum 52 de ani și trăiește pe străzi de 30 de ani. A avut primul computer în 1980, un TRS-8p de la RadioShack. A învățat rapid limbajul de programare BASIC, apoi a trecut la noțiuni avansate. Pe membrii Inner Circle i-a cunoscut online și a simțit că se identifică cu ei. Practic, el și prietenii lui au vrut o platformă care să le permită să discute la distanță fără să plătească o factură colosală, generată de apeluri.

Bill i-a povestit lui Matt că nu a vrut să își ia un avocat, după ce a fost găsit vinovat de accesarea ilegală a sistemelor respective. Strategia lui era să convingă judecătorul că ceea ce a făcut el e ca și cum ar fi intrat într-o casă luxoasă pe care proprietarul a uitat să o încuie. În final, a sfârșit executând o pedeapsă de trei luni în pușcărie. După ce a ieșit, căuta o modalitate de a face bani. În 1984, a publicat împreună cu Howard Reinghold cartea Out of the Inner Circle, iar suma pe care a primit-o în avans de la Microsoft a cheltuit-o pe un nou computer, în mare parte.

Așa cum era de așteptat, după vreo doi ani i s-au terminat toți banii. După ce și-a căutat mai multe locuri de muncă, astăzi e capabil să trăiască la limită, fără un acoperiș stabil deasupra capului. Își permite, totuși, să își cumpere de mâncare și câte un gadget nu foarte sofisticat, din când în când. Toată viața lui e în trei genți și o tabletă Samsung, de 150 de dolari. Are de plătit în jur de 10.000 de dolari pentru amenzile primite din cauza dormitului în locuri nepermise, iar viața lui e marcată de faptul că e mereu gonit dintr-o parte în alta de autorități.

Am putea spune că încă suferă pentru faptul că a fost un copil îndeajuns de deștept încât să vadă vulnerabilități ale sistemelor computerizate. Mulți ani mai târziu, cei care sunt capabili de asta primesc sume colosale drept recompensă.

Cât despre Chris, acesta locuiește în Detroit, și lucrează tot în domeniul computerelor, dar viața lui e ceva mai echilibrată decât a lui Bill. Primul său computer a fost un Atari 2.600, și, la fel ca Bill, a găsit în el o conexiune cu lumea exterioară și un simț al comunității pe care nu l-a găsit nicăieri. Cheia hackingului în 1980 era descoperirea de metode prin care poți suna pe gratis. Chris, supranumit „Vrăjitorul Arpanet”, a făcut ce încerca orice hacker respectabil pe atunci: a învățat să spargă sistemul unei companii de telefonie, în încercarea de a scăpa de costurile mari ale apelurilor la distanță.

Pe atunci, securitatea era foarte slabă. Un manual de instrucțiuni putea să îți dea parolele administratorilor diverselor sisteme, din simplul motiv că nimeni nu se deranja să le schimbe pe cele inițiale. Chris a mărturisit că avea o pasiune pentru sistemele militare și Arpanet. Potrivit documentelor FBI, penetrarea sistemelor nu a fost detectată de cei care le administrau, iar informațiile poate nu ar fi fost cunoscute nici astăzi. John Maxfield, informatorul care i-a trădat pe tineri le aflase direct de la Chris, care nu avea nici cea mai vagă idee cu cine are de-a face.

Maxfield nu a fost de găsit, dar într-un interviu acordat jurnalistei Patricia Franklin în 1990, spunea că hackingul este o infracțiune impersonală, și că niciunul dintre oamenii care o săvârșesc nu ar răni pe cineva propriu-zis. Îi definește pe aceștia ca fiind un fel de dependenți de adrenalină introvertiți. Atunci când FBI-ul s-a prezentat la ușa lui Chris și i-a întors casa pe dos, mama sa l-a apărat confirmând spusele lui Maxfield: „Doar s-a uitat și a plecat. Totul a fost despre adrenalina de a intra în sistem”.

[readmore]

FBI-ul a avut două mari probleme. Principala a fost că pierdea lupta relațiilor publice în presă. Dat fiind faptul că aveau de-a face cu atâția tineri, li s-a cerut să îi trateze cu blândețe. A doua problemă a fost faptul că nu existau legi împotrva hackingului. În plus, Chris avea doar 14 ani, și e destul de greu să stabilești ce pedeapsă merită un copil de vârsta asta. În final, au ales să fie blânzi cu cei sub 18, mai ales pentru că publicul, neștiind ce înseamnă hackingul, vedea doar o persecutare a unor copii inocenți și curioși de către FBI. Chris nu a pățit nimic, ba chiar a devenit foarte popular în școală, după acest incident.

Bill și Chris nu au furat nimic concret, iar un studiu din 1984, efectuat de American Bar Association, a arătat că 77% dintre infracțiunile care implică computere au fost comise de angajații companiei. Fiecare lege împotriva hackingului e descendentă a Computer Fraud and Abuse Act, iar originalul e folosit și astăzi. Este legea care l-a condamnat pe Aaron Swartz la 35 de ani de închisoare și o amenzi de 1 milion de dolari, după ce a descărcat documente academice într-un număr copleșitor.