Bill Gates se folosea de hack-uri pentru a cunoaște fete când era elev
Fondatorul Microsoft a povestit de curând cum el și Paul Allen se foloseau de hack-uri pentru a cunoaște fete.
Sunt numeroase povești interesante în legătură cu Bill Gates, iar una dintre acestea are legătură cu metodele folosite de el pentru a cunoaște mai multe fete atunci când era elev.
O școală privată din Seattle a fost primul loc în care Gates a avut ocazia de a lucra pe un calculator.
Acolo, el l-a întâlnit pe Paul Allen iar pasiunea ambilor pentru computere i-a transformat în prieteni buni. Astfel, în timp, cei doi s-au folosit de dispozitivele din școală în diverse moduri, inclusiv pentru a realiza hack-uri.
Ținta acestor operațiuni era programul școlii.
Cei doi se pare că îl modificau uneori pentru a-i spori șansele lui Bill de a întâlni o fată. Gates se pare că a fost singurul care a beneficiat de pe urma acestora întrucât Allen, fiind cu doi ani mai mare decât el, a plecat la facultate între timp.
”Așa că am fost singurul care a putut beneficia, având toate fetele frumoase aproape de mine. Nu puteam sa vorbesc cu ele, dar erau acolo. Cred că eram nepriceput în a vorbi cu fetele. Când am plecat la Harvard eram mai sociabil. Dar eram sub medie atunci când venea vorba de discuții cu fetele”, a declarat Gates pentru BBC.
Compania care l-a ajutat pe Bill Gates să devină unul dintre cei mai bogați oameni din lume a luat naștere doar după ce fondatorii s-au confruntat cu eșecuri. Prima companie pornită de Paul Allen și Bill Gates s-a numit Traf-O-Data și avea rolul de acumula informații din trafic. După o colaborare ulterioară cu MITS (Micro Instrumentation and Telemetry Systems), Allen și Gates au fondat Microsoft pe 4 aprilie, 1975. Acum, la 40 de ani de la acel moment, Microsoft încă se mai bucură de o poziție extrem de puternică pe piață, însă anii de zile în care s-a concentrat doar pe Windows au slăbit compania.