Păcăleli de 1 aprilie: cum faci farse cu ajutorul tehnologiei
Păcăleli de 1 aprilie dintre cele mai interesante pot fi realizate cu ajutorul tehnologiei în ziua de azi.
Ziua de 1 aprilie a început într-un mod foarte interesant, cei de la Tesla arătându-ne care este viitorul mașinilor electrice prin introducerea lui Model 3. Dar 1 aprilie, la fel ca în toți ceilalți ani, stă sub semnul farselor, iar în cazul în care nu vrei să investești prea mult timp sau prea mult resurse în acestea, avem câteva sugestii care te-ar putea ajuta. Astfel, singurul lucru de care vei avea nevoie pentru a urma instrucțiunile de mai jos este un smartphone.
Controlează calculatorul unei persoane cu telefonul
Aplicația Remote Mouse te poate ajuta să faci una dintre cele mai bune bune farse în această perioadă. Atunci când persoana vizată nu se află la calculator, poți accesa acest link, de unde vei putea descărca software-ul menționat mai devreme. Ține minte că acesta trebuie să fie instalat atât pe PC sau Mac, cât și pe dispozitivul mobil (Android, iOS sau Windows Mobile). Odată ce ai făcut asta, vei putea controla și mouse-ul și tastatura calculatorului respectiv, iar dacă ești suficient de atent, persoana respectivă nu-și va da seama din primele secunde ce se întâmplă.
Fă-o să creadă că telefonul său are ecranul spart
Acesta este una dintre cele mai vechi păcăleli de 1 aprilie care implică utilizarea dispozitivelor mobile. Ar putea funcționa, însă, foarte bine în cazul unei persoane care este extrem de atentă cu telefonul său. Dacă utilizează iOS, poți instala aplicația iFool, care afișează nu doar spărturi, ci și amprente pe ecran, iar cu ajutorul ei, telefonul poate mima o stare de veghe în timp ce scoate sunete ciudate. În cazul în care folosește Android, poți apela la Crack Your Screen, care va afișa spărturi atunci când ecranul este atins sau când telefonul este mișcat.
Trimite-i o fotografie falsă cu mașina ei lovită
După părerea mea aceasta este cea mai bună farsă pe care o puteți face. Orice persoană acordă o atenție specială vehiculului personal în ziua de azi, iar aplicația Dude, Your Car! te ajută să falsifici o poză cu mașina cuiva pentru a-i da impresia că a fost lovită. Aplicația este disponibilă și pe Android, și pe iOS, dar înainte de a încerca asemenea păcăleli de 1 aprilie asigurați-vă că persoana respectivă nu se află la locul de muncă sau în mijlocul unei activități importante.
Transformă-ți telefonul într-un aparat de tuns
Știu, este una dintre cele mai vechi glume. Dar probabil că acesta este și atuul ei principal. Este atât de veche, încât puțini se mai așteaptă să o vadă. Aplicații precum Razor – Electric Shaver Simulation pe iOS, sau Real Razor pe Android cu siguranță vor speria pe oricine este extrem de sensibil în legătură cu părul său. Ambele modifică sunetul pe care îl emit în timp ce sunt folosite și includ vibrații pentru a avea un efect mai puternic.
Păcăleli de 1 aprilie cu ”Blue screen of death”
Nu în ultimul rând, avem acele păcăleli de 1 aprilie care implică afișarea unei erori de tipul ”blue screen”. Desigur, aceasta a fost ”popularizată” de PC-uri, însă oricine ar vedea-o pe mobil ar bănui în primele secunde că dispozitivul său are o problemă gravă. Pentru Android, Blue Screen of Death este o aplicație care ar putea funcționa foarte bine.