Astăzi, între orele 20:30 și 21:30 se va ține Ora Pământului, pe bicicletă
Cu ocazia evenimentului Ora Pământului puteți ajuta la economisirea de curent și, evident, de resurse naturale închizând lumina în casele voastre și să ieșiți la o plimbare cu bicicleta timp de o oră.
Considerată drept o modalitate simbolică de a ne gândi la resursele pe care Pământul ni le oferă zi de zi, Ora Pământului este evenimentul prin care oamenii din întreaga lume decid voluntar să pună capăt consumului de curent, atât pentru a face economii, dar și pentru a se arăta solidari cu problema schimbării climatului mondial.
În acest moment rata de consum a resurselor naturale se află la cote record. De ani întregi există programe uriașe prin care unele țări, în special cele avansate, încearcă să reducă la minimum consumul de resurse precum petrolul, cărbunele sau chiar apa. Așa cum toți știm, nicio resursă a acestui Pământ nu este nelimitată, iar irosirea acestora ne dăunează atât nouă cât și planetei pe care ne aflăm.
Promovată de World Wide Fund for Nature, Ora Pământului se bucură de susținerea a 54 de orașe în România prin stingerea simbolica a luminilor și evenimente dedicate. WWF-România încurajează indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara ca azi, 19 martie, acestea să stingă lumina timp de o oră, la ora locală 20:30. În București Ora Pământului va fi marcată printr-o plimbare simbolică pe biciclete, care va începe în momentul stingerii luminilor, la 20:30. România se va alătura astfel altor peste 7.000 de orașe din mai mult de 160 de țări, pentru a arăta că dorește mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu. Mai multe detalii puteți vedea AICI.