18 mart. 2016 | 21:14

O treime dintre utilizatori își iau dispozitivul mobil în baie și asta îi pune în pericol

ACTUALITATE
O treime dintre utilizatori își iau dispozitivul mobil în baie și asta îi pune în pericol

Conform unui nou studiu, relația dintre utilizatori și dispozitivele digitale este uneori mai apropiată decât cea dintre cei mai buni prieteni.

Din câte se pare, marea majoritate a utilizatorilor de dispozitive mobile (87%) păstrează informații importante, confidențiale și uneori de neînlocuit pe smartphone, inclusiv parole, mesaje, fotografii, persoane de contact, fișiere și multe altele. Un respondent din patru spune că dispozitivul său conține informații delicate, pe care nu ar vrea să le vadă altcineva.

În plus, aceste dispozitive sunt luate și folosite pretutindeni, inclusiv la serviciu (52%), în mașină (41%), în mijloacele de transport în comun (39%), în pat (58%) și chiar în baie (29%). În afara casei, aceste dispozitive implică potențiale riscuri, printre care pierderea sau furtul, dar și atacul din partea infractorilor cibernetici, cu intenția de a fura informații sau chiar de a spiona utilizatorul.

Dispozitivele care sunt folosite în rețele Wi-Fi publice sunt și mai vulnerabile la atacuri. Cu toate acestea, puțini respondenți își iau măsuri pentru a reduce riscurile. Studiul a arătat că doar 26% dintre utilizatori își ajustează activitatea online atunci când se află într-o rețea Wi-Fi publică, în ciuda faptului că hackerii pot intercepta ușor informațiile și parolele. În plus, numai aproximativ jumătate (47%) profită de opțiunile de securitate ale dispozitivului, cum ar fi blocarea la distanță sau găsirea lui.

Impactul pe care îl are faptul că nu luăm măsuri de precauție poate fi semnificativ. Potrivit unui studiu efectuat de cei de la Kaspersky, un sfert dintre cei care și-au pierdut dispozitivul sau cărora le-a fost furat au descoperit că s-au aflat informații personale sau secrete. Acest lucru nu înseamnă, însă, că utilizatorii sunt – automat – în siguranță atunci când se află acasă. Aici, se confruntă uneori cu riscuri și mai mari, în special în locuri “delicate” cum ar fi dormitorul sau baia, atunci când un dispozitiv atacat ar putea să deschidă camera video. Pentru mai multe sfaturi în legătură cu măsurile de protecție în mediul online, puteți accesa acest link.