Programul datorită căruia o violonistă cu dizabilități a putut cânta iar
Rosemary Johnson a fost o violonistă cu extrem de mult potențial, dar în urma unui accident grav cu mașina acum 27 de ani, a rămas fără capacitatea de a vorbi și de a se mișca în condiții normale.
Grație unui software care poate citi undele cerebrale ale oamenilor, Johnson a putut, din fericire, să compună muzică pentru prima oară după mult timp, mai exact din 1988. Mai mult decât atât, compoziția ei a fost interpretată în timp real de un cvartet profesionist. Software-ul a fost dezvoltat în cadrul unui program desfășurat de 10 ani la Universitatea Plymouth și funcționează cu ajutorul unei căști care citește informația electrică din creierul utilizatorului.
Pacientul poate selecta note muzicale și fraze mental, pur și simplu concentrându-se pe luminile colorate diferit și poziționate pe ecranul computerului. Marea realizare a proiectului este, așadar, faptul că permite oamenilor să facă muzică și să comunice fără să se miște cu adevărat. Practic, Rosemary a făcut, cu alte cuvinte, alt muzician să cânte ceea ce ea ar fi cântat, dacă ar fi putut fizic. Deși nu e încă posibil să citim gânduri, putem învăța oamenii să folosească semnalele cerebrale pentru a controla lucruri, susțin experții de la Universitatea Plymouth.
Au mai fost implicate alte trei persoane în testare și, împreună cu Rosemary, au putut compune muzică pentru cvartetul Bergesen. Compoziția s-a făcut în timp real, iar grupul și-a luat supranumele de The Paramusical Ensemble. Deja a înregistrat o piesă numită Activating Memory, care va fi interpretată luna aceasta la Peninsula Arts Contemporary Music Festival în Plymouth.
Acest proiect ne arată cât de departe au ajuns oamenii de știință în cercetarea creierului. Am mai văzut aplicații ale tehnologiilor similare în trecut și sunt din ce în ce mai uimitoare. Tehnologia a avansat într-atât încât experții pot folosi semnalele cerebrale pentru a decoda gânduri în timp aproape real. Chiar dacă sună parțial înfricoșător, s-ar putea dovedi o unealtă uimitoare pentru oamenii cu dizabilități, redându-le mobilitatea și capacitatea de a vorbi. Povestea poate fi citită integral în The Telegraph.