06 feb. 2016 | 14:46

În Maroc a fost inaugurată una dintre cele mai mari centrale solare din lume

ȘTIINȚĂ
În Maroc a fost inaugurată una dintre cele mai mari centrale solare din lume

Noor 1 este prima partea a uneia dintre cele mai mari centrale solare din lume, urmând a fi extinsă în viitorul apropiat.

Printre numeroasele construcții pe care le puteți vedea din spațiu se numără și Noor 1, centrala solară construită de marocani la Ourrzazate, care este capabilă de a produce nu mai puțin de 160 de megawați. După cum scrie publicația Verge, aceasta este situată la marginea deșertului Sahara și acoperă o suprafață de câțiva Kilometri pătrați, urmând a fi extinsă pe parcursul următorilor ani.

De fapt, până la finalul anului 2018, centrala solară ar trebui să aibă o suprafață de aproximativ 24 de kilometri pătrați, incluzând în viitor și secțiunile Noor 2 și Noor 3. La final, întreaga centrală solară ar trebui să producă în jur de 580 de megawați, asigurând astfel necesarul de energie electrică pentru milioane de oameni din Maroc.

În prezent, complexul include în jur de 500.000 de oglinzi, care concentrează lumina Soarelui pe un tub plin cu lichid, care este încălzit la aproape 400 de grade celsius. Fluidul, la rândul lui, este folosit pentru a încălzi o bazin de apă aflat în apropiere. Aburii rezultați vor acționa o serie de turbine care vor produce energie. Din câte se pare, complexul va putea produce energie și pe timp de noape, căldura putând fi depozitată într-un container cu săruri topite.

Noor 1 furnizează în prezent energie unui număr de 650.000 de localnici. La finalul proiectului, centrala solară va asigura necesarul energetic 20 de ore pe zi. În prezent, 97% din energie consumată în Maroc este importată, iar țara nord-africană vrea ca, pe viitor, 42% din necesar să fie obținut din surse regenerabile.