29 ian. 2016 | 07:17

Topul producătorilor de smartphone-uri pe 2015 vine cu surprize

ACTUALITATE
Topul producătorilor de smartphone-uri pe 2015 vine cu surprize

Cei de la IDC au publicat zilele trecute cel mai recent studiu în ceea ce privește vânzările de smartphone-uri pentru anul 2015. În mare parte, rezultate sunt previzibile, dar s-au înregistrat și câteva surprize.

La fiecare început de an, IDC publică o analiză detaliată a vânzărilor de smartphone-uri, iar mai jos puteți vedea tabelul ce ilustrează situația pe anul trecut.

În ultimul trimestru din 2015, s-au comercializat 399,5 milioane de telefoane la nivel global, în creștere de la 377,8 milioane în aceeași perioadă din 2014. Per total, în toate cele 12 luni, s-au comercializat 1,43 miliarde de terminale, în creștere de la 1,4 miliarde.

Defalcând statistica pe producători, se poate vedea că Samsung reușește în continuare să fie liderul absolut în această piață, când vorbim de unități vândute, chiar dacă cele mai multe dintre ele sunt unități ieftine. În cel de-al patrulea trimestru, sud coreenii au livrat 85,6 milioane de unități, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă din 2014. În 2015, a livrat 324,8 milioane de aparate, cu o creștere de doar 2 procente față de cele 318,2 milioane din 2014.

Apple reușește să fie în continuare pe poziția a doua cu 74,8 milioane de iPhone-uri comercializate în cel de-al patrulea trimestru. Adopția rapidă a iPhone 6S și 6S Plus în Statele Unite, dar mai ales China, a reușit să ducă numărul telefoanelor vândute de Apple în 2015 la 231,5 milioane, cu 20,2% mai mult decât 192,7 milioane în 2014. Huawei a fost cea mai competitivă companie chinezească preocupată cu producția de smartphone-uri de calitate, livrând mai mult de 100 de milioane de dispozitive.

Topul producătorilor de smartphone-uri se încheie cu Lenovo și Xiaomi, achiziția Motorola de către Lenovo beneficiind de o mențiune specială. Cum se întâmplă deja de câțiva ani, companii renumite, precum HTC, LG sau Sony nu reușesc să-și facă simțită prezența în acest top.

samsung-smartphone-shipment-leader-640x307

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele