Mai mult ”science” și mai puțin ”fiction”: cum a ajuns mașina cel mai avansat gadget

ENTERTAINMENT
Mai mult ”science” și mai puțin ”fiction”: cum a ajuns mașina cel mai avansat gadget
14 mart. 2016 | 15:37

Dacă ar fi să te opresc la semafor, să-ți bat în parbriz și să te întreb care este cel mai valoros și util gadget pe care îl ai, ce ai răspunde? Probabil că ai spune că e smartphone-ul. Într-un an, s-ar putea să realizezi că mașina pe care abia ți-ai cumpărat-o încorporează mai multe tehnologii decât deja-banalul telefon mobil.

[related]

Îmi plac filmele SF de când mă știu și ăsta este, probabil, unul dintre motivele pentru care fac ceea ce fac (jurnalism de tehnologie). Totuși, am fost mereu sceptic în ceea ce le privește. Nu am reușit niciodată să mă cufund cu adevărat în lumile din viitor, populate cu roboți și inteligențe artificiale capabile să mimeze comportamentul uman. Nu pentru că ele nu vor fi posibile cândva, ci pentru că, oricât de mult mi-aș dori asta, nu vor fi (cel mai probabil) posibile în timpul vieții mele.

În schimb, m-au fascinat mereu gadgeturile și mașinile. Mereu păreau puțin rupte de restul acțiunii și mai puțin futuriste decât restul conceptelor. Mai ”realizabile”, spus cu alte cuvinte.

Și pare că nu m-am înșelat. Publicul a reacționat la concepte, s-a creat ”hype” și, treptat, a apărut și o piață, iar gadgeturile au devenit realitate. Mașinile, la fel.

La începutul anilor 2000 priveam entuziasmat către televizorul cu tub care îmi arăta o mașină care mergea aproape singură, dotată cu un ecran tactil plat. Arăta ca o mașină, nu ca o navă spațială și, din acest motiv, mi-a fost ușor să cred că voi apuca să văd așa ceva pe străzi. Farurile se ajustau în funcție de situație, iar șoferul interacționa cu mașina prin vorbe și gesturi, nu prin apăsări de butoane sau prin smuciri de manete.

De câțiva ani tot auzim de ”Internetul Tuturor Lucrurilor” și mașinile au importanță majoră în acest concept. Având în vedere că analiștii de baze de date și cercetătorii din acest domeniu vorbesc despre orașe inteligente, mașinile nu au cum să iasă din calcul. Datele obținute de la un automobil smart poate ajuta la reducerea poluării, la mai buna gestionare a traficului, la raportarea automată a defecțiunilor din carosabil și la îmbunătățirea generală a vieții.

Totuși, de ce să reinventezi proverbiala roată pentru a o face smart când telefoanele mobile sunt deja dotate cu singura funcționalitate care dă acces la orice (conexiunea la Internet) și pot fi ”legate” cu ușurință la roata despre care vorbeam mai devreme. Asta se întâmplă acum, iar marii producători au deja mașini cu astfel de capacități. 

Navigarea se face mult mai ușor prin Google Maps, iar apelurile (fie ele clasice, fie prin Skype) trec automat pe sistemul hands-free al mașinii. Muzica din telefon răsună mult mai bine pe difuzoarele din vehicul, iar controlul vocal este posibil mulțumită Google Now sau Siri. În plus, există fel de fel de sisteme care te poate ajuta în situații critice. De exemplu, senzorii mașinii înregistrează instant accidentele și pot trimite ajutor către tine, iar cu ajutorul unei aplicații ai mereu la dispoziție informații privind nivelul de benzină sau presiunea din pneuri. Telefonul devine noua cheie și poți încuia mașina de la distanță, iar dacă nu mai știi unde ai lăsat-o prin parcare, o poți face să aprindă farurile sau să activeze claxonul. BMW, Mercedes sau Opel sunt doar câteva dintre producătorii de automobile care oferă servicii de acest gen.

Review auto - BMW 750Li xDrive (9)

Dacă cele enumerate mai sus vi se par ”mofturi”, nu voi începe o discuție legată de importanța confortului în mașină, ci voi enumera și o serie de tehnologii care sporesc siguranța utilizatorilor, dar și pe cea a celorlalți participanți la trafic.

De exemplu, farurile sunt vitale pe timp de noapte și, din fericire, au evoluat și ele pe parcursul timpului și nu au rămas la stadiul de becuri. Pe noile mașini, acestea vin sub forma unor matrice formate din câte opt LED-uri inteligente cu o funcționalitate foarte interesantă. Mai exact, sistemul adaptează în mod automat și constant lungimea și distribuția fasciculului luminos la orice situație de trafic. Farurile de acest gen funcționează în tandem cu camere speciale, dar și cu senzori și luminează mai rapid obiectele aflate pe marginea drumului. Nici orbirea celorlalți participanți la trafic nu este o problemă. Când camera detectează surse de lumină de la traficul din sens opus sau din spate, LED-urile individuale din zona în cauză sunt dezactivate, tăind pur și simplu lumina din jurul respectivelor vehicule. Restul drumului și împrejurimile sale rămân puternic iluminate. 

Pe lângă faruri, există sisteme care îi alertează pe utilizatori dacă se apropie prea mult de mașinile din fața lor, îi avertizează și frânează automat în cazul în care aceștia nu reacționează. Mașina poate chiar să recunoască semnele rutiere și te ”obligă” să îți respecți banda printr-un sistem de asistență.

Mercedes Clasa E in Romania (6)

There is no time like the present”

Americanii au un proverb foarte bun pe post de concluzie pentru acest articol: ”There is no time like the present” (trad. Eng. – nu există moment mai bun decât prezentul). La fel ca industria PC-urilor sau ca cea a telefoanelor, și industria automobilelor se schimbă și obiceiurile noastre odată cu ele. Cu toate că nu ne putem achiziționa mașini sută la sută autonome care, eventual, să ne citească și gândurile, am ajuns într-un punct în care unele tehnologii care ne făceau plombele să se clatine (dacă nu chiar să cadă) au devenit disponibile oricui. Personal, sunt de părere că șofatul în sine este o plăcere, deci nu cred că sunt mulți cei care abia așteaptă să fie conduși de un robot de colo colo în timp ce ei fac update-uri pe Facebook. Totuși, cui nu-i place un plus de siguranță și de confort și cine nu vrea să ia cu el experiențele cu care s-a obișnuit deja acasă și în mașină? Acum este posibil și putem renunța la cuvântul ”fiction” de după ”science”.