21 dec. 2015 | 11:07

Bateria Apple Watch-ului tău va trăi mai mult cu Prime Strap

ACTUALITATE
Bateria Apple Watch-ului tău va trăi mai mult cu Prime Strap

Nu poți avea încredere în bateria unui Apple Watch. Abia îți va ține ceasul în viață pentru o zi și mereu ai nevoie să iei suportul de încărcare cu tine astfel încât să poți încărca aparatul undeva. Cu PrimeStrap această problemă dispare, definitiv.

Bateriile Apple sunt notorii pentru slaba lor capacitare de a ține aproape orice produs al gigantului american în viață pentru mai mult de o zi. Cum puterea de procesare a unui Apple Watch este comparabilă cu a unui iPhone de acum doi, trei ani, bateria unui Apple Watch este, din păcate, de două ori mai mică.

Pentru a rectifica această problemă, un proiect apărut pe Kickstarter numit Prime Strap, oferă prima curea segmentată din metal pentru Apple Watch și două baterii externe încărcabile care să prelungească în mod semnificativ viața ceasului Apple. Cele două baterii  au o capacitate de 150 mAh ce sunt interschimbabile, și poate prelungi durata de viață a unui Apple Watch cu 70% mai mult decât versiunea cu o singură baterie.

Mulțumită unui sistem mecanic relativ complex, utilizatorii pot schimba bateriile fără să-și scoată ceasul de la mână. Apple Watch are un conector cu șase pini pe spate care e folosit la încărcare și transfer de date. Utilizatorul poate purta cele două baterii în același timp, iar când una se golește o poate scoate și pune la încărcat, cât timp ceasul o folosește pe a doua.

Pentru ca proiectul Prime Strap să poată fi finanțat, compania care îl propune, Brilletark,  are nevoie de o finanțare de 30.000 dolari. Atunci când fondurile vor putea fi colectate cureaua va fi facută din oțel inoxidabil, și va măsura 38mm pe 42mm. Dacă credeți ca acest proiect va fi finanțat până la final și puteți dona niște bani, puteți cumpăra un Prime Strap de pe acum cu 199 de dolari, ce este cu 40 de dolari mai ieftin decât prețul final de 239 de dolari.

Bateriile pentru Prime Stripe se vor conecta la un încărcător separat, și le vor trebui 2 ore jumate pentru ca acestea să se încarce complet.