18 dec. 2015 | 14:40

Amazon le cere clienților să își arunce hoverboardurile la gunoi din motive de siguranță

ACTUALITATE
Amazon le cere clienților să își arunce hoverboardurile la gunoi din motive de siguranță

Companiile rareori optează să își distrugă produsele. Totuși, ținând cont de faptul că hoverboardurile Amazon pot lua foc, compania a recomandat clienților să scape de ele.

„Ne pare rău pentru inconveniența pe care e posibil să o aveți, dar siguranța și satisfacția dumneavoastră sunt cele mai mari priorități”, au scris reprezentanții în mailurile către clienți. De asemenea, li s-a recomandat să ducă de îndată gadgeturile la un centru de reciclare autorizat, urmând să primească banii înapoi în trei zile.

În ciuda popularității inițiale a gadgeturilor futuriste, o privire mai atentă la modul lor de construire a făcut destul de clar faptul că pun niște probleme destul de mari în ceea ce privește siguranța. Mai devreme luna aceasta, agenția care reglementează standardele comerciale în Marea Britanie a raportat 15.000 hoverboarduri nesigure, după ce London Fire Brigade a avertizat că au fost iscate trei incendii în 10 zile. De asemenea, companiile aeriene au interzis dispozitivele la bord, potrivit Yahoo! Tech. Dacă, totuși, ești unul dintre curajoșii care dețin așa ceva, cei de la BBC au alcătuit o mică listă de măsuri pe care ar trebui să le ai în vedere.

Marea Britanie nu e singura țară care a raportat probleme cu gadgeturile care aveau, totuși, atât de mult potențial. Și Comisia pentru Siguranța Produselor din Statele Unite a lansat avertismente în ceea ce privește siguranța plăcilor (sau lipsa ei, mai bine zis). Cei de la Amazon cer de la fabrici documente mult mai specifice și dovezi ale faptului că hoverboardurile se înscriu în toate standardele de siguranță, înainte de a le comercializa.