27 nov. 2015 | 16:11

Sonda ruso-europeană ExoMars e pregătită să ajungă pe Marte

ACTUALITATE
Sonda ruso-europeană ExoMars e pregătită să ajungă pe Marte

Sonda spaţială ruso-europeană ExoMars 2016 se pregăteşte să părăsească sudul Franţei pentru a ajunge pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, pentru o lansare spre planeta roşie programată în luna martie, a anunţat Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Sonda orbitală se află în prezent la Cannes, în laboratoarele companiei franco-italiene Thales Alenia Space, unde este supusă ultimelor teste înainte de plecarea spre Kazahstan. „A fost un lung drum pe care a trebuit să îl parcurgem pentru a ajunge în acest punct, dar suntem pregătiţi să lansăm sonda în primăvara viitoare”, a declarat Alvaro Gimenez, directorul departamentului de ştiinţă şi explorări robotizate din cadrul ESA.

O rachetă rusească Proton va avea misiunea de a trimite în spaţiu această sondă, care va transporta la bordul ei un mic modul denumit Schiaparelli. Sonda şi modulul citat vor ajunge în octombrie 2016 în apropiere de planeta roşie. Sonda europeană are la bord şi o microsondă, denumită THO (Trace Gas Orbiter), ce are misiunea de a studia atmosfera planetei Marte, în special metanul şi originea acestui gaz.

Modulul detaşabil Schiaparelli va permite testarea manevrelor de intrare în atmosfera planetei roşii, coborâre şi plasare pe scoarţa lui Marte, în vederea pregătirii viitoarelor misiuni cu echipaje umane care vor ajunge pe această planetă, scriu cei de la BBC. Sonda va funcţiona şi ca un releu de telecomunicaţii, asigurând transferul de date dintre Terra şi roverele marţiene viitoarele misiuni.

ExoMars 2018, următoarea misiune din acelaşi proiect, prevede lansarea în mai 2018, tot cu ajutorul unei rachete din gama Proton, a unui robot european care va fi capabil să se deplaseze autonom. Acest robot ar trebui să ajungă pe Marte în ianuarie 2019.

Roverul european va fi echipat cu un instrument de foraj, care îi va permite să recolteze eşantioane din solul marţian aflat la o adâncime de până la 2 metri sub scoarţă şi să analizeze proprietăţile probelor recoltate. „Scopul este de a găsi molecule organice, care ar putea avea o origine biologică, şi care să constituie dovezi ale unor forme de viaţă din trecutul planetei Marte”, a spus Jorge Vago, coordonatorul misiunii ExoMars din cadrul ESA.

ExoMars reprezintă un program ştiinţific realizat de ESA în colaborare cu agenţia spaţială rusă, Roscosmos. Programul este dezvoltat de un consorţiu industrial european din care fac parte 134 de companii din sectorul aerospaţial.